Pacient lăsat să zacă prăbușit în spital, în Tulcea. ”Ştergea cu mopul pe lângă el”(VIDEO)

Screen Shot 2017 10 14 at 12.31.51

O nouă dovadă a faptului că sistemul nostru de sănătate este bolnav şi nu funcţionează aşa cum ar trebui vine de la Tulcea.

Scene care au dus la indignare au fost înregistrare în Spitalul Judeţean de Urgenţă. Acolo, un bărbat a fost lăsat să zacă prăbuşit pe hol, acuză martorii.

Ba mai mult, o infirmieră a curăţat podeaua, ocolindu-l pe omul suferind. Reprezentanţii unităţii sanitare susţin că bărbatul ar fi ajuns de multe ori la ei şi ar fi făcut scandal. Lucru care s-ar fi întâmplat şi de această dată.

Aceste imagini au fost surprinse pe holul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Tulcea. În înregistrare apare un bărbat întins pe podea. Omul nu primeşte ajutor, cu toate că, după cum spun martorii, s-ar fi plâns de dureri.

Martor: “Am văzut cum băiatul cade jos. Nu-i interesa. Omul era căzut jos şi nimeni nu venea să-l ia.”

La un moment dat, o infirmieră şterge podeaua pe lângă bărbatul prăbuşit, pe care pare să-l ignore.

Martor: ”Ştergea cu mopul pe lângă el şi nu-l bagă în seama. Sunt trataţi că nişte animale.”

După doar câteva clipe, un bărbat încearcă să îi acorde o mâna de ajutor omului, timp în care angajata spitalului continuă curăţenia, chiar lângă cel căzut.

Imaginile au ajuns pe reţelele sociale şi au fost urmărite şi de managerul spitalului, care spune că îl ştie pe bărbatul din înregistrare.

Tudor Nastasescu: “Locuieşte la un centru de aici din localitate şi sunt frecvente episoadele în care vine şi produce un fel de spectacol pentru că imediat după incident, a intrat pe picioarele lui în cabinet, a înjurat medicul şi a plecat.”

Întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă era o urgenţă şi omul ar fi murit, fără ca nimeni să-i acorde primul ajutor, managerul a avut o explicaţie.

  Cauza morţii Cristinei Ţopescu nu a putut fi stabilită, după efectuarea autopsiei

Tudor Nastasescu: “Din anul 2007 avem peste 120 de prezentări la UPU cu diagnostice psihiatrice, tulburări mentale datorate utilizării de droguri. Personaj violent, cunoscut pentru multiple incidente: tentative de suicid, de automutilare.”

Totuşi, astfel de episoade, cu bolnavi ignoraţi, s-ar mai fi derulat acolo, după cum povestesc oamenii.

Martor: “Merg oamenii la spital şi-i lasă câte 4-5 ore şi nimeni nu-i bagă în seama, sunt oameni care nu mai pot sta în picioare pentru că le este rău şi ei îi ţin la rând.”

Tudor Nastasescu: “Se stă în funcţie de numărul de prezentări în ziua respectivă, ele sunt clasificate pe grad de urgenţă, asta înseamnă şi că reţeaua de medicină nu mai fucntioneaza, că suntem mai puţini, că încărcătura pe medic este destul de mare etc.”

Reprezentanţii spitalului spun că vor urmări şi imaginile surprinse de camerele de supraveghere, pentru a vedea exact cum s-a întâmplat totul în cazul bărbatului prăbuşit pe podea noteaza stirileprotv.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: infirmiera, mop, pacient, spital, stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici