Papa Francisc lansează pe 27 noiembrie 2015 albumul cu muzică rock “Wake Up!”

Music Pope Francis DeMa

Stupizenia lansată în spaţiul public, după incendiul de la „Colectiv”, că muzica rock ar fi satanistă dovedeşte nu numai ignoranţă, ci şi o incultură crasă. Însuşi Papa Francisc, capul Bisericii Catolice, va lansa pe 27 noiembrie 2015 un album cu muzică rock şi se bucură că a învăţat, împreună cu cardinalii de la Vatican, să facă semnul de recunoaştere al rock-rilor!

Prima piesă a albumului „Wake Up!” a fost deja lansată şi poate fi vizionată pe YouTube accesînd link-ul https: www.youtube.com/watch?v=UgnENsoCydY. Piesa se numeşte „Wake Up! Go! Go! Forward!” şi se bucură deja de un mare succes în rîndul tinerilor din întreaga lume. Iată care sînt cele 11 piese de pe acest album rock, în care sînt incluse fragmente din discursurile Papei Francisc, unde abordează teme majore, precum demnitatea, pacea sau ajutorarea oamenilor:

1 – “Annuntio vobis gaudium magnum!”

2 – “Salve Regina”

3 – “Cuidar el planeda”

4 – “¿Por qué sufren los ninos?”

5 – “Non lasciatevi rubare la speranza

6 – “La Iglesia no puede ser una ONG!”

7 – “Wake up! Go! Go! Forward!”

8 – “La fe es entera, no se licua!”

9 – “Pace! Fratelli!”

10 – “Santa famiglia di Nazareth”

11 – “Fazei o que Ele vos disser!

Iată cum arată coperta acestui album care va avea un tiraj uluitor şi care va fi disponibil în toată lumea imediat după lansarea lui oficială din 27 noiembrie a.c.:

papa lanseaza

Casa de dicuri „Believe Digital”, care produce albumul, a anunţat că o parte din sumele încasate din vînzarea albumului vor fi donate pentru ajutorarea refugiaţilor.

În afara unor ignoranţi, muzica rock nu a fost niciodată considerată ca fiind satanistă, ci, din contră, ea a fost subiectul unor creaţii muzicale ce au făcut un serviciu enorm creştinismului. Iubitorii acestui gen de muzică îşi amintesc, desigur, de celebra operă-rock „JESUS CHIRIST SUPERSTAR”, apărută în dublul album din anul 1970, în care rolul lui Isus a fost interpretat de Ian Gillan, unul dintre cei mai faimoşi solişti vocali din toate timpurile, membru al celebrei formaţii rock DEEP PURPLE!

Anul trecut, în concursul „Vocea Italiei”, s-a prezentat pe scenă călugăriţaCristina Scuccia, cu o melodie rock, uimind asistenţa! În culise, sora Cristina Scuccia era susţinută de 3 măicuţe, iar momentul său inedit a făcut repede înconjurul lumii. În seara cînd a căştigat trofeul, cînd avea dreptul la un cuvînt de final al concursului, Cristina Scuccia i-a rugat pe toţi cei 20.000 de spectatori să spună odată cu ea rugăciunea „Tatăl nostru”, moment de o emoţie de nedescris. Şi iată fotografia în care Cristina Scuccia are în mînă trofeul competiţiei, dar şi crucea de care nu se desparte niciodată:

  Josef Wolf de la Institutul pentru Istoria și Geografia Regională a Șvabilor Dunăreni din Tübingen va conferenția la Arad

maicuta

Pe Internet, această apariţie uluitoare a Cristinei Scuccia la „Vocea Italiei” poate fi vizionată la adresa www.youtube.com/watch?v=THQRcRxMA8o. După cîştigarea concursului, Suor Cristina, cum a fost numită de presa italiană, a scos un album, pe care i l-a înmînat Papei Francisc, acesta mărturisind că a urmărit emoţionat prestaţia ei, ţinîndu-i pumnii la fiecare etapă:

maicuta scuccia

Pentru cei care mai cred că semnul rock-erilor, acela cu degetul mic şi arătătorul ridicate ar fi un semn satanic, simbolizînd coarnele Diavolului, vă prezentăm două fotografii elocvente: în prima este călugăriţa Cristina Scuccia, iar în a doua însuşi Papa Francisc, aşa încît ar trebui să încetăm cu prostiile acestea:

maicuta si papa

Muzica rock nu numai că nu are vreo legătură cu satanismul, dar ea a fost considerată totdeauna ca fiind o muzică angajantă, care a fost folosită deseori pentru punerea în discuţie a marilor teme şi preocupări ale omenirii. În acest sens, amintim doar acel album de muzică rock „THE WALL” („Zidul”), aparţinînd formaţiei Pink Floyd, care a devenit simbolul căderii zidului Berlinului şi, implicit, al comunismului! Această copertă este cunoscută şi apreciată în întreaga lume:

pink the wall

Faptul că însuşi Patriarhul BOR a dat de înţeles, prin purtătorul său de cuvînt, că pentru el muzica rock şi, implicit, cei care o ascultă ar fi lucruri satanice nu face bine nici dumnealui, nici Bisericii noastre, căci arată doar o îngustime a spiritului, o neînţelegere a preocupărilor oamenilor, a pasiunilor şi bucuriilor lor. Neînţelegînd aceste lucruri, iată că PS Daniel a dovedit că nu înţelege nici suferinţele oamenilor, motiv pentru care nu a vrut să vină alături de victimele tragediei de la Clubul „Colectiv”, căci i s-a spus că acolo sînt satanişti! Abia azi, după apariţia articolului nostru, cîţiva preoţi au venit în faţa clubului Colectiv şi au susţinut o slujbă. Din surse de la Patriarhie, am înţeles că aseară a avut loc un Consiliu patriarhal în care s-a decis acest lucru. Era atît de simplu să se procedeze astfel din prima clipă a tragediei. Ca un bun creştin ortodox, mă bucur de schimbarea atitudinii BOR, măcar în ceasul al 12-lea.

Dar, după cum se vede, însă, o asemenea interpretare absurdă, incultă, a muzicii rock nu se întîlneşte în cetatea creştinismului, reprezentată de Vatican, unde se fac pregătiri pentru lansarea la sfîrşitul acestei luni a albumului cu muzică rock„Wake Up”, al cărui protagoinist este însuşi Papa Francisc! Sîntem curioşi dacă PS Daniel, Patriarhul BOR, îl va felicita pe Papa Francisc pentru albumul rock sau îl va afurisi ca fiind reprezentantul sataniştilor!

 

Sursa: www.cotidianul.ro / Foto: www.foxnews.com

Categorie: mandri.ro
Tags: album, fancisc, mandri, muzica, papa, rock

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici