Cei şase suspecţi din dosarul Colectiv, patronii clubului şi reprezentanţii firmei de artificii, au fost citaţi, vineri, la sediul Parchetului General, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
Administratorii clubului Colectiv şi reprezentanţii firmei de artificii, toţi urmăriţi penal pentru tragedia din toamna anului trecut, au fost citaţi de procurori pentru a se prezenta, vineri, la sediul Parchetului General, susţin surse judiciare.
Potrivit acestora, cei şase au fost chemaţi „pentru a li se comunica acte procedurale ce au fost efectuate şi paşi premergători trimiterii în judecată a dosarului”.
Procurorul general interimar, Bogdan Licu, a declarat, joi, că ancheta este aproape de final şi că ar putea fi trimisă în instanţă în aproximativ două săptămâni.
Patronii Clubului Colectiv, Paul Gancea şi Costin Mincu, dar şi cei ai firmei de la care au provenit artificiile, Daniela Niţă şi Viorel Zaharia, au fost şi pe 8 aprilie la Parchetul General unde li s-au adus la cunoştinţă noi acuzaţii.
Alin Anastasescu, Paul Gancea, Costin Mincu, cei trei proprietari ai clubului Colectiv, dar şi Daniela Niţă, Cristian Niţă şi Viorel Zaharia, reprezentanţi ai firmei de la care erau artificiile din Colectiv sunt în prezent cercetaţi sub control judiciar, după ce magistraţii Tribunalului Bucureşti au dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar, decizia fiind una definitivă.
Sursa:mediafax