Poliția Locală Arad și Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară continuă seria acțiunilor de salvare a persoanelor rămase pradă gerului pe străzile din municipiu.
Un număr de 22 de persoane au fost conduse la Adăpostul de noapte de către echipele mixte de salvare constituite din polițiști locali și reprezentanți ai Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară, în primele trei zile ale acestei săptămâni. Luni, 9 ianuarie, o singură persoană a acceptat să fie condusă la adăpost, însă numărul celor adăpostiți în ziua următoare a fost de 17. Miercuri, 11 ianuarie, alte 4 persoane au ales căldura Adăpostului de noapte în locul gerului năprasnic de pe străzi. Având în vedere faptul că temperaturile se mențin, în continuare, la un nivel foarte scăzut, Poliția Locală și Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară lansează un nou apel către locuitorii municipiului care doresc să le întindă o mână de ajutor celor rămași fără adăpost în toiul iernii.
Prezența acestora pe străzile din municipiu poate fi sesizată fie la numărul de telefon al Dispeceratului Poliției Locale Arad: 0257-939(apel gratuit), fie la cel al Adăpostului de noapte: 0257-214.988.
FOTO: arhivă