Peste 800 de luptători Al-Qaida au fost uciși

al qaeda

Peste 800 de presupuşi membri ai organizaţiei Al-Qaida au fost ucişi în ofensiva militară lansată împotriva grupării jihadiste în sudul Yemenului, a anunţat luni coaliţia arabă sub comandament saudit care operează în această ţară, transmite AFP, citat de agerpres.ro.

“Operaţiunea s-a soldat (…) cu moartea a peste 800 de membri ai Al-Qaida şi a unora dintre liderii lor şi fuga altor” jihadişti din grupare, a menţionat comandamentul coaliţiei într-un comunicat publicat de agenţia oficială saudită SPA.

Ofensiva, desfăşurată de armata yemenită susţinută de “forţe speciale din Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite”, a fost destinată să permită guvernului yemenit să “preia controlul oraşelor căzute în mâinile Al-Qaeda, mai ales Al Mukalla, considerat ca un bastion al grupării”, a adăugat comunicatul.

Forţele yemenite, sprijinite de avioane ale coaliţiei arabe conduse de Riad, au cucerit duminică oraşul Al Mukalla, reşedinţa provinciei Hadhramaut (sud-est), aflat în mâinile Al-Qaeda de la începutul lui aprilie 2015, a informat un responsabil militar.

Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite sunt cei doi stâlpi ai coaliţiei arabe care a intervenit militar în Yemen în martie 2015 pentru a sprijini guvernul preşedintelui Abd Rabbuh Mansur Hadi în războiul său împotriva rebelilor şiiţi houthi, susţinuţi de Iran.

Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQAP), solid implantată în Yemen, şi gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), au profitat de haosul provocat de război pentru a-şi extinde influenţa în sudul şi sud-estul ţării.

 

Sursa:realitatea

Categorie: mandri.ro
Tags: atentat, teroristi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici