Peste 9.000 de poliţişti vor acţiona suplimentar, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor

politie

Peste 9.000 de poliţişti vor acţiona suplimentar, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din toată ţara, pentru ca deschiderea noului an şcolar să se desfăşoare în siguranţă.

Din dispoziţia Şefului Poliţiei Române, chestor de poliţie Bogdan Despescu, mâine, 12 septembrie a.c., 9.091 de poliţişti vor acţiona în sistem integrat, suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru desfăşurarea în siguranţă a festivităţilor specifice deschiderii anului de învăţământ preuniversitar.

Cei 7.134 de poliţişti de ordine publică, 1.028 de poliţişti de la rutieră, 102 de la prevenire şi 827 de poliţişti de la alte structuri, vor fi prezenţi, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din întreaga ţară, pentru ca noul an şcolar să înceapă în linişte şi siguranţă.

Efectivele Poliţiei Române sunt în teren pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice şi fluidizarea traficului rutier, în special în zona unităţilor de învăţământ.

Pentru Poliţia Română, siguranţa în şcoli constituie o prioritate. Astfel, începând de mâine, fiecare unitate de învăţământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei. De asemenea, la fiecare şcoală vor fi afişate datele de contact ale poliţistului de proximitate, pentru o mai bună comunicare.

Echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor.

Şeful Poliţiei Române a solicitat identificarea şi controlarea tuturor unităţilor economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor.

O atenţie deosebită va fi acordată activitățile educativ-preventive și de verificare a gradului de siguranță rutieră, conferit de autovehiculele special destinate transportului de elevi.

  Nucul, protejat de lege. Amendă de 10.000 de lei pentru arădenii care îl taie, chiar şi din propria curte

Totodată, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele de maximă afluire a elevilor.

De asemenea, pentru prevenirea evenimentelor negative şi evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional, poliţiştii vor organiza  pentru elevi diferite activităţi preventive-educative.

Reamintim că, în anul de învăţământ 2015-2016, în urma activităţii desfăşurate de Poliţia Română, în zona adiacentă unităţilor de învăţământ, numărul infracţiunilor a scăzut cu 11,5%, faţă de anul şcolar precedent.

Poliţia Română urează tuturor elevilor mult succes în noul an şcolar !

Categorie: arad
Tags: actiune, gradinite, politisti, scoli, stiri arad, suplimentar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici