În ultima săptămână, la nivel naţional, a fost dispusă măsura arestului la domiciliu față de 45 de persoane, iar cea a controlului judiciar față de alte 145 de persoane.
Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.
În perioada 19 – 25 octombrie a.c., la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară față de 190 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.
Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 45 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu și cu privire la 145 persoane aflate sub control judiciar.