Mai multe cluburi din ţară vor organiza petreceri “de adio” pentru fumători în ultima zi înainte de aplicarea noii legi antifumat, au anunţat, sâmbătă, reprezentanţii unui pub din Centrul Vechi al Capitalei, care spun că patronii de cluburi şi restaurante vor să respecte legislaţia antifumat, după intrarea în vigoare.
Legea prin care se interzice complet fumatul în toate spaţiile închise va intra în vigoare pe 16 martie. Din această dată, cine va fi prins că fumează în cluburi, baruri, la birou sau în magazine poate primi o amendă de până la 500 lei, iar proprietarii spaţiilor riscă suspendarea activităţii.
“Marţi, pe 15 martie, în toată ţara vor avea loc petreceri de “adio” pentru fumători”, se afirmă în comunicatul transmis de clubul Drunken Lords, din Centrul Vechi.
Reprezentanţii companiei de consultanţă imobiliară Regatta Real Estate au estimat, săptămâna aceasta, că Legea antifumat va afecta grav cel mult 5% din restaurantele şi cluburile din România.
“Legea antifumat va crea mici probleme pentru că sunt foarte dure normele de aplicare. Iniţial va fi un şoc şi consumul va fi afectat, dar apoi clienţii se vor obişnui”, a spus preşedintele Regatta, Eduard Uzunov.
Legea are deja ca efect creşterea cererii pentru spaţii cu terase pentru restaurante sau cluburi. Un alt efect este creşterea cererii pentru spaţii de la companii care doresc să deschidă aşa numitele cluburi private de trabucuri, des întâlnite în străinătate, în care nu au acces decât membrii, potrivit consultanţilor imobiliari.
sursa: www.gandul.info;