Un poliţist de la Brigada Autostrăzi a fost grav rănit, luni dimineaţă, după ce a fost lovit de un autotren pe Autostrada A1 Sibiu-Deva, unde se afla pe banda de urgenţă şi încerca să ajute un şofer. Potrivit secretarului de stat Raed Arafat, poliţistul este în stare critică şi va fi preluat de un elicopter SMURD.
Potrivit Poliţiei Române, accidentul a avut loc pe Autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona localităţii Aciliu din judeţul Sibiu, între kilometri 274 si 275, unde un poliţist din cadrul Biroului Autostrăzi aflat în serviciu a oprit la solicitarea şoferului unui autovehicul staţionat pe banda de urgenţă a sensului de mers Sibiu-Sebeş.
În timp ce poliţistul acorda sprijin şoferului pe banda de urgenţă, un TIR care circula din spate a acroşat maşina oprită şi autospeciala Poliţiei, iar pe poliţist l-a proiectat într-un parapet în afara şoselei. Poliţiştul – care face parte din promoţia 2016 – a fost grav rănit noteaza news.roSecretarul de stat Raed Arafat a precizat că poliţistul este în stare critică, iar la faţa locului a ajuns o ambulanţă al cărei echipaj îi va acorda primul ajutor la faţa locului. Arafat a precizat că la locul accidentului a ajuns şi un elicopter SMURD, care îl va transporta pe poliţist la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş.