Poliţiştii arădeni au luat cu asalt o piaţă din municipiu

IMG 20160415 WA0004

Inspectoratul de Poliție Județean Arad,  prin polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei de proximitate, împreună cu reprezentanții Groupama Asigurări S.A.- Agenția Arad, au desfășurat într-o piață din municipiu o activitate menită să marcheze debutul campaniei de prevenire a furturilor din locuinţă- NEGLIJENŢA – INVITAŢIE DESCHISĂ LA FURT, campanie care se va desfășura până la sfârșitul lunii august.

Iniţiatorii campaniei sunt Inspectoratul General al Poliţiei Române – Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii şi Groupama Asigurări S.A., având ca scop informarea cetățenilor cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor din locuinţă.

În materialele informativ-preventive realizate de inițiatori, sunt specificate măsurile minime de protecție pentru prevenirea unor astfel de furturi, cele mai frecvente greșeli făcute de victimele furturilor din locuință și riscurile la care acestea se expun prin postarea de informații utile hoților pe rețelele de socializare.

Activitățile informativ-preventive desfășurate de polițiști în cadrul campaniei  NEGLIJENŢA – INVITAŢIE DESCHISĂ LA FURT, vor continua și în perioada următoare atât în municipiu cât și în județul Arad.

IMG-20160415-WA0003poli

 

Categorie: arad
Tags: actiune, piete, pliante, politie, prevenire, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici