Pe teritoriul judeţului Arad s-au produs, în luna iulie, 644 situaţii de urgenţă. Din acestea un număr de 554 au fost gestionate de către Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad, 85 de către serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă iar în 5 cazuri s-a intervenit în comun.
Cele 7 subunităţi de intervenţie ale inspectoratului au intervenit pentru stingerea a 48 incendii, eliminarea efectelor inundaţiilor în 11 cazuri, 3 intervenţii pentru descarcerarea persoanelor, 3 asanări muniţie neexplodată, 460 intervenţii de tip SMURD, 1 misiune de salvare animale, 18 misiuni de asistenţă a persoanelor, 4 alte tipuri de intervenţie şi 6 misiuni de asigurarea a unor evenimente publice de amploare ce pot genera situaţii de urgenţă.
Pe timpul misiunilor de tip SMURD au fost asistaţi 109 copii şi 607 adulţi.
Serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă au acţionat pentru stingerea a 11 incendii, singure sau în cooperare cu forţele profesioniste. SVSU Nădlac a executat şi 74 misiuni de tip SMURD.
Au fost inregistrate 3 alerte false, în 6 cazuri forţele de intervenţie au fost întoarse din drum şi în 20 de situaţii în momentul sosirii la locul intervenţiei nu a mai fost necesară intervenţia echipajelor de urgenţă.