Având în vedere avertizarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie, privind fenomenele meteorologice periculoase (ninsoare, viscol) ce se vor înregistra în unele judeţe din România, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a ordonat o regrupare a forţelor de intervenţie pentru optimizarea acţiunilor de răspuns.
Din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad, Detaşamentul de Pompieri Arad, un echipaj compus din 2 subofiţeri, o autospecială de teren 4×4 şi autoşenilata 8×8 se deplasează în sprijin la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş Severin.
Subofiţeri vor executa misiuni specifice de căutare/salvare, în funcţie de situaţia operativă ce se va înregistra la nivelul judeţului Caraş Severin.