Arădeanul Adi Hentea are nevoie de ajutorul semenilor pentru a vedea din nou. Prietenii lui au început să posteze mesaje și povestea lui pe Facebook pentru a putea fi ajutat de oamenii cu suflet. Pentru a putea vedea din nou are nevoie de două intervenții chirurgicale.
„Adi Hentea este un cântăreț creștin, care împărtășește Evanghelia peste mări și țări, iar în ciuda handicapului pe care îl are, Adi a continuă să proclame Evanghelia fără frică și plin de curaj.
Adi s-a născut în anul 1982 în Arad, România. A fost un tânăr sănătos care a făcut o infecție de conjunctivită. Problemele au început ca urmare a erorilor medicale care într-un final i-au compromis vederea. Din cauza interdicțiilor pe care sistemul comunist le-a impus, Adi nu a putut părăsi țara pentru a primi ajutor medical de calitate. A avut nu mai puțin de 15 intervenții chirurgicale, care mai târziu, câteva dintre ele s-au descoperit a fi experimentale. Într-un final, în anul 2001, după o nouă intervenție medicală, de data aceasta, Adi și-a pierdut definitiv vederea la ochiul stâng.
În luna Decembrie 2016, după câteva teste făcute de medicii de la University Hospitals din Cleveland, Ohio, s-a descoperit că Adi vede lumina puternică. Lucrul acesta i-a făcut pe medicii oftalmologi să concluzioneze că sunt șanse mari ca Adi să-și recupereze o bună parte din vedere, dar acest lucru implică un transplat de cornee și două intervenții chirurgicale care vor fi realizate de trei medici. Acești medici sunt foarte optimiști că Adi va putea să vadă din nou. Pentru ca toate acestea să fie posibile Adi are nevoie de aproximativ $105,000 sa acopere costurile medicale. Credem în Dumnezeu și în puterea Lui de a vindeca!”, este postat pe Facebook.
Accesând linkul următor puteți asculta mărturia completă a lui Adi: https://www.youtube.com/watch?v=qWSBuuWyQtE
Accesând linkul acesta puteți să-l ascultați pe Adi cântând: https://www.youtube.com/watch?v=2cLz8tYqs_o” este mesajul postat pe pagina de Facebook.
Cei care doresc îl pot ajuta pe Adi accesând următorul link: https://www.youcaring.com/adihentea-729950
https://www.youtube.com/watch?v=fD_8HzvvTDQ