Premierul Tudose mi-a înaintat demisia și am acceptat-o. Această situație în care s-a ajuns mă nemulțumește profund și este o situație care mă îngrijorează. Iată că, la un an de la alegeri, avem deja două guverne PSD eșuate. Avem acum, evident, nevoie de un Guvern, pentru a scurta, cât se poate de mult, situația de incertitudine. Eu vreau să avem o procedură rapidă, care va duce la stabilirea unui nou Guvern, pentru că această nesiguranță politică nu trebuie să degenereze în instabilitate politică și, mai important, vreau să previn posibile urmări economice negative generate de criza din itneriorul PSD. După demisia lui Tudose, l-am desemnat pe ministrul Fifor ca interimar, iar pentru a avea o procedură cât se poate de rapidă, am decis să convoc consultări cu partidele parlamentare pentru mâine. Voi trimite chiar acum invitațiile de participare la consultări”, a spus președintele, marți, într-o conferință de presă.
Declarațiile vin după ce, luni seara, Mihai Tudose a anunțat că va demisiona. Marți, el ar urma să meargă la Cotroceni, unde să îi înmâneze personal demisia șefului statului.
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Mihai Fifor premier interimar: „Avem deja două guverne PSD eșuate”
Categorie: arad