Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu a declarat că a primit din partea partidului sarcina să elaboreze un proiect de introducere a soluțiilor Curții Constituționale în Codurile penale

predoiu

„Am primit din partea PNL sarcina să elaborez un astfel de proiect de introducere a soluțiilor Curții Constituționale în corpul celor două Coduri, ca să aliniem legile la deciziile CCR și la Directiva europeană privind drepturile omului și garanțiile procesuale. O să asamblăm, la începutul săptămânii viitoare, un grup de lucru care sperăm ca în 7 – 10 zile să finalizeze acest proiect, oricum estimez că ne vom mișca mai repede decât Ministerul Justiției. (…) După ce o să avem un text de lucru, ne vom întâlni în primul rând cu partidele din Opoziție pentru a purta un dialog pe acest proiect, dar nu excludem nici discuțiile cu PSD, pentru că avem tot interesul să fie o lege bună și să nu fie pretext pentru a introduce în legi tot felul de inovații care de fapt urmăresc interese personale”, a declarat Cătălin Predoiu, citat de Agerpres.

Cătălin Predoiu a fost ministrul Justiţiei care a coordonat realizarea şi punerea în aplicare a noului Cod penal şi noului Cod de procedură penală. A fost numit ministru în februarie 2008, în Cabinetul Tăriceanu. În decembrie acelaşi an, a cerut o derogare din partea PNL pentru a face parte din următorul Guvern, format de PSL şi PSD sub conducerea lui Emilo Boc. Călin Popescu Tăriceanu susţine că, la vremea respectivă, Cătălin Predoiu i-ar fi explicat că este implicat într-un proiect de anvergură şi vrea să rămână în funcţie până la finalizarea codurilor. Şi a rămas până în aprilie 2012, în toate guvernele Boc şi în Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu.

Codul penal a fost adoptat în iunie 2009, prin asumarea răspunderii Guvernului. Atunci, ministrul Justiţiei a precizat că experţii care au lucrat la proiectele noilor Coduri au trebuit să stabilească dacă le fac „după un standard compatibil cu societatea românească sau unul mai înalt, european“. „Va exista întotdeauna dilema: legiferăm pentru azi sau pentru viitor“, a declarat Cătălin Predoiu. Un an mai târziu, tot prin asumarea răspunderii, a fost adoptat şi Codul de procedură penală.

  Certificatele de încadrare în grad și tip de handicap pot fi contestate în instanță

În 2014, după ce CSM a criticat codurile şi CCR a declarat neconstituţionale mai multe prevederi, Cătălin Predoiu spunea: „Codurile penale în ansamblul lor sunt bune.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici