Directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Florinela Georgescu, a vorbit la romaniatv.net despre cum va fi vremea la final de an, dar a oferit şi date în premieră despre cum va fi vremea în luna ianuarie.
“O caracteristică a perioadei pe care o traversăm este că temperaturile sunt peste norma calendaristică. În ultimele nopţi am avut recorduri de temperatură la multe staţii meteorologice, iar la mediile de peste zi sunt cu 8 până la 10 grade Celsius peste media ultimelor decenii.
Ne aflăm la o extremă a valorilor de temperatură, în sensul că va fi cel mai cald sfârşit de an şi cel mai cald început de An Nou din ultimii 5-6 ani. La extrema cealaltă se situează Revelionul 2014-2015, care a adus temeperaturi de până la – 32 de grade la Întorsura Buzăului şi + 20 de grade la Bucureşti.
Ca să vorbim ce înseamnă extrema caldă a Revelionului care se apropie, trebuie să spunem că în noaptea dintre ani temperaturile se vor situa la nivelul ţării între -5 şi +4 grade”, a spus Florinela Georgescu, la România TV.