Primaria municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură, sprijină sportul de performanță și este un partener constant al cluburilor sportive. Drept dovadă, în acest an s-a alocat Clubului Sportiv UTA suma de 7.200.000 lei, reprezentand peste 1 milion și jumatate de euro, Clubului Sportiv Atletico Arad 620.000 lei , pentru Baschet Club FCC Arad 1.525.000 lei, respectiv pentru Raliul Aradului, suma de 500.000 lei.
„In ceea ce privește recentele modificări legislative legate de finanțarea activităților sportive, prin extinderea tipurilor de cheltuieli care pot fi decontate din fonduri publice, dorim să reiterăm disponibilitatea noastră totală pentru a sprijini sportul. Am demarat procedurile de implementare a noilor prevederi legislative astfel încat tot ce este legal și vine în sprijinul cluburilor, să poată fi accesibil acestora”, spun reprezentanţii Primăriei Arad.