Primarul comunei Ghioroc, Corneliu Popi Morodan nu acceptă pedeapsa PSD-ului de a-l da jos din funcție. După ce ieri, Prefectura a emis un ordin prin care se constată încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de primar, Corneliu Popi Morodan a anunțat că va contesta ordinul.
Morodan a părăsit de puțin timp PSD, pentru a se înscrie în PNL, partid din partea căruia va candida din nou. Potrivit Prefecturii, alegerea primarului este egală cu demisia din partidul pe lista căruia a candidat în 2012, ceea ce atrage încetarea mandatului. Corneliu Popi Morodan consideră că decizia Instituției Prefectului este incorectă.
Primarul explică care au fost motivele trecerii la PNL. „Am trecut la PNL pentru ca Ghiorocul să fie sprijinit și mai mult, și cu toții știm că avem nevoie de sprijinul Consiliului Județean pentru a putea să ne continuăm proiectele de dezvoltare ale comunei.(…) Am asistat împreună la o încercare a PSD-ului de a mă demite din funcția de primar și mai mult de atât, am fost dat în judecată de către PSD, cu scopul de a nu mai putea să candidez la viitoarele alegeri. Probabil că s-au gândit că eliminarea mea din cursa electorală îl va favoriza pe candidatul lor să câștige alegerile. Voi depune o contestație împotriva acestui ordin conform legilor în vigoare, iar instanța de judecată va stabili legalitatea ordinului“, susține Corneliu Popi Morodan.