Primarul interimar al Capitalei ar putea fi SCHIMBAT din funcţie. REACŢIA edilului: “Unii vor să dea iama la frigider”

marin 81434800

Primarul general interimar al Capitalei, Ştefănel Dan Marin, ar putea fi schimbat, marţi, din funcţie prin votul consilierilor generali ai PSD şi PNL, care îl acuză de incompetenţă. Edilul îi acuză însă pe consilieri că “vor să dea iama la frigider”. “Nu se poate, că frigiderul îl țin închis și așa vă rămâne până în iunie, închis pentru toată lumea”, a reacţionat Ştefănel Dan Marin

UPDATE. Primarul general interimar al Capitalei, Ștefănel-Dan Marin, a declarat luni seară, pentru Agerpres, că liberalii din Consiliul General al Municipiului București vor schimbarea sa din funcție și că unii vor “să dea iama la frigider”.

După ce se rezolvă anumite probleme, este ușor să spui: gata, ne-am făcut treaba și venim noi, băieți simpatici. (…) Nu i-am văzut niciodată (pe unii consilieri — n.r.) stând alături de mine nici în discuțiile cu RADET, nici în discuțiile cu ELCEN, nu i-am văzut stând alături de mine în lucruri esențiale pentru București, mai ales că am trecut totuși printr-un accident, poate cel mai tragic accident din ’77 încoace, și nu am văzut pe niciunul care să vină să propună ceva pentru. Toată lumea știe să facă declarații la televizor, toată lumea vrea să fie băiat simpatic, fiecare dintre ei, personal, în schimb, după ce apele s-au liniștit și a venit Ștefănel să facă un pic ordine în primărie, ca să pot să dau niște directori mari afară, acum s-au trezit și ei că am vrea și noi un pic la frigider. Nu se poate, că frigiderul îl țin închis și așa vă rămâne până în iunie, închis pentru toată lumea“, a afirmat edilul interimar.

Ștefănel-Dan Marin a anunțat că nu participă la ședința CGMB de marți. “Eu, mâine, la ședința de la ora 15,00 convocată de PNL, nu particip, pentru că nu este convocată de mine, eu am convocat ședința de joi ordinară, în care am pus lucruri serioase pe ordinea de zi, printre care și bugetul RADET“, a explicat primarul interimar.

El a menționat că nu are o problemă cu retragerea sa de la primărie, dacă cineva îl acuză că a făcut lucruri ilegale sau în defavoarea cetățenilor.

  Cum și-a cumpărat familia lui Mircea Lucescu o vilă de la un offshore!

Nu am o problemă să mă retrag de la primărie în condițiile în care cineva mă poate acuza sau suspecta cum că am făcut lucruri ilegale sau că nu am făcut lucruri bune în favoarea bucureșteanului. Dacă cineva mă acuză, vreau să îmi și arate (…). Oamenii știu foarte bine ce am făcut și instituțiile știu foarte bine ce am făcut. (…) Dacă oamenii nu au înțeles că sistemul s-a schimbat și că lumea vrea să și muncim, oamenii o să răspundă. Dacă am reușit să dau afară câte un director în fiecare săptămână, nu mă opresc aici, mai am de dat afară și o să-i dau afară. Cine nu înțelege că s-a terminat perioada anilor 2000, este liber să plece acasă“, a adăugat Ștefănel-Dan Marin.

Pentru a putea realiza acest lucru, PNL si PSD trebuie sa isi dea mana, doar asa fiind posibila atingerea pragului de doua treimi necesar pentru destituirea din functie a primarului interimar.

UPDATE. Prim-vicepreședintele PNL București Richard Radu a declarat că formațiunea pe care o reprezintă consideră în continuare că primarul general interimar al Capitalei, Ștefănel-Dan Marin, trebuie să își dea demisia sau să fie schimbat din funcție.

De altfel, in urma cu zece zile PNL a cerut in mod public demisia primarului interimar Stefanel Dan Marin.

Richard Radu, a declarat la vremea respectiva ca primarul interimar “tergiverseaza rezolvarea problemei RADET, iar masurile pe care le ia impreuna cu cabinetul sau sunt insuficiente, intarziate, defectuoase si paguboase atat pentru RADET, cat si pentru bucuresteni”.

“In lipsa unor masuri ferme pe care starea de fapt o impune, in absenta unei viziuni clare si a unei lipse de implicare, PNL ii solicita public demisia din functia de primar general al municipiului Bucuresti pe care o detine intr-o perioada de interimat in momentul de fata”, a declarat vicepresedintele organizatiei PNL Bucuresti, Richard Radu, consilier in CGMB.

Stefanel Dan Marin a fost ales de Consiliul General al Municipiului Bucuresti in functia de primar general interimar pe data de 15 septembrie, dupa ce PNL si PSD, care aveau cei doi viceprimari in functie, nu au vrut sa-si asume responsabilitatea interimatului dupa arestarea lui Sorin Oprescu.

Viceprimarul Cornel Pieptea a invocat probleme personale pentru a nu asigura interimatul, iar viceprimarul din partea PSD, Dan Darabont, spune ca a fost o decizie la nivelul partidului si ca el nu a fugit de responsabilitate.

sursa rtv.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici