Primele clopote ale promovării sună pentru UTA în meciul cu Brașovul

manbv

Odată arhivat obiectivul stagional, sau primul dintre ele, UTA începe să lupte pentru visul ei. Al vestiarului mai degrabă, ce – bineînțeles – dorește să demonstreze că se poate bate cu grupările ce nu concep să rămână în afara ediției viitoare a Ligii 1. Mediașul e cea mai vocală în acest sens, dar investițiile făcute pe repede înainte (ca în cazul celor de la Baia Mare) sau în timp (ca la Tîrgoviște sau Mioveni) obligă și alte echipe să tragă la primele două locuri.

În primul meci, „Bătrâna Doamnă” are șansa, cel puțin la prima vedere, să dea piept cu o formație ce se gândește mai degrabă la supraviețuire decât la obiective de clasament. Totuși, Roland Nagy a atras atenția: „Personal, nu cred că Brașovul va fi o echipă blazată. Sunt sigur că în sinea lor se gândesc că au șansă mare să promoveze și să facă o performanță fantastică pentru orașul Brașov chiar și în condiții grele. Apoi, echipele rănite sunt cele mai periculoase, mai ales că au destule individualități, care pot decide oricând un meci”. Rămâne de văzut ce alegeri va face antrenorul „alb-roșiilor” la mijlocul terenului, în condițiile în care Roman și mai ales Copil au demonstrate că pot fi oricând soluții în primul „unsprezece”. Mai rămâne de văzut și dacă eroul de acum 6 săptămâni, Dennis Man, autor al unei „duble” cu Brașovul, își va găsi locul în atacul „Bătrânei Doamne”.

Dincolo, „stegarii” au listă lungă de absențe, în toate compartimentele. Poverlovici, Madeira, Livan, Coman și Buga au avut probleme medicale în timpul săptămânii și e greu d ecrezut că vreunul dintre ei va fi folosit de Adrian Szabo la Arad. „Referitor la meciul cu UTA, noi credem în şansele noastre. Ne vom duce şi în play-off crucea pînă la capăt atâta timp cît jucătorii vor fi dispuşi să o facă. Am discutat cu jucătorii şi sunt convins că nu vor ceda uşor la niciun meci. Cei de la UTA au un optimism mai crescut, asta şi prin prisma rezultatelor directe cu noi, prin locul ocupat în clasament, dar şi pentru faptul că joacă acasă. Eu sper să nu mai facem greşelile din meciul de la Arad din sezonul regulat, să fim mult mai atenţi şi mai organizaţi, atât pe faza defensivă, cât şi pe faza ofensivă. Depinde şi de încrederea cu care fiecare echipă abordează jocul, noi suntem încrezători. Nu m-am gândit şi nu mă gîndesc la o înfrângere. E foarte important să câştigăm la Arad, am începe cu dreptul play-off-ul şi i-am depăşi pe arădeni în clasament”, e ultima declarație despre disputa de mâine, de la ora 12, de pe arena „Motorul” din Arad. Meciul e transmis la TV, pe Digi și Dolce Sport.

  Imaginile cu văcarul arădean accidentat de maşină stârnesc comentarii pe Facebook

Formații probabile:

UTA: Anca – Polgar, Manea, Botiș, Burlă – Strătilă, Chindriș, Copil, Hlistei – Man, Curtuiuș.

FC Brașov: Fl. Iacob – Vagner, Puţanu, M. Marin, Sil. Pană – Manole, Avram, Alupoaie, Andor – M. Matei, Bg. Rusu.

Categorie: arad
Tags: uta brașov liga 2-a nagy szabo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici