În 2010, la nouă zile de la deshumarea cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu, Libertatea a intrat în exclusivitate în posesia primelor fotografii realizate chiar în acele momente, la Cimitirul Ghencea din Capitală.
În imaginile senzaţionale, prezentate în premieră mondială de ziarul nostru, se observă că liderul comunist mai avea păr şi după 20 de ani, paltonul rezistând şi el, alături de celebra căciulă de astrahan.
Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost dezgropaţi după mai bine de 20 de ani de la moartea lor, petrecută pe 25 decembrie 1989. Lor li s-au prelevat probe ADN la cererea fiului lor, Valentin, susţinut de Mircea Oprean, ambii dorind astfel să se convingă de faptul că Nicolae şi Elena au fost înhumaţi în acest loc.