Jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au depistat, în zona Pieței ”Mihai Viteazul” din municipiul Arad, două persoane care dețineau asupra lor pachete cu țigări, în scopul comercializării.
Una dintre persoane avea asupra sa, sub îmbrăcăminte, 20 pachete cu țigări netimbrate, pe care le oferea trecătorilor spre comercializare. A doua persoană, la vederea echipajului de jandarmi, a abandonat, lângă un autoturism, o sacoșă cu 30 pachete cu țigări, netimbrate.
Persoanele au fost identificate, acestea fiind doi bărbați cu vârsta de 38 respectiv 40 de ani, cu domiciliul în municipiul Arad.
Jandarmii au luat măsura ridicării în vederea confiscării pachetelor cu țigări și au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, având în vedere că sunt asimilate infracțiunii de contrabandă colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, conform prevederilor Codului Vamal al României.
FOTO: arhivă