Conducătorii autovehiculelor cu volanul pe partea dreaptă vor fi obligați să facă cursuri suplimentare de șofat, iar aceste mașini nu vor mai putea circula pe drumurile din România fără un sistem corespunzător de oglinzi, potrivit unui proiect de lege care se află în dezbatere publică la Senat.
Conducătorul unui autovehicul cu volanul situat pe partea dreaptă poate conduce un astfel de autovehicul pe drumurile publice numai în următoarele cazuri: dacă a urmat cursuri suplimentare de pregătire pentru conducerea autovehiculelor cu volan situat pe partea dreaptă, cu o durată de minim 20 de ore, dacă posedă permis de conducere obținut într-un stat în care circulația se desfășoară pe sensul de mers de pe partea stângă, se arată în proiectul de lege inițiat de deputatul PNL Alexandru Nazare.
“Autovehiculul cu volanul situat pe partea dreaptă poate fi condus pe drumurile publice numai dacă are montat un sistem corespunzător de oglinzi care-i asigură conducătorului vizibilitatea în partea stângă-față a autovehiculului. Conducerea în alte condiții constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a treia de sancțiuni și cu retragerea certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau după caz a dovezii înlocuitoare a acestora”, menționează proiectul.
În zonele punctelor de trecere a frontierei, posibilitatea achiziționării oglinzilor este asigurată de către CNADNR, prin agențiile de încasare a tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, sau prin persoanele juridice cu care CNADNR a încheiat convenții în acest scop. Dispozițiile prezentei sancțiuni nu se aplică vehiculelor istorice, vehiculelor utilizate pentru îndeplinirea unor sarcini de utilizate publică și vehiculelor care nu sunt destinate circulației pe drumurile publice, prevede acest proiect legislativ.
Sursa: www.agerpres.ro