Un grup de aproape 60 de parlamentari PNL, PSD, ALDE şi USR au depus un proiect de lege pentru înăsprirea legislaţiei privind violenţa în familie, eliminând din Codul penal posibilitatea ca împăcarea între părţi să înlăture răspunderea penală.
Potrivit actualelor prevederi ale Codului penal, “împăcarea înlătură răspunderea penală” în cazul violenţei asupra unui membru al familiei, potrivit News.ro.
Iniţiatorii spun că această posibilitate este folosită în detrimentul victimelor. “De multe ori, victimele violenţei domestice renunţă să se ducă până la capăt demersurile juridice prin care s-ar putea proteja de violenţă. Motivele pentru acceptarea unor astfel de stări de lucruri sunt multiple, dar ele întreţin un mediu defavorabil victimelor şi care pot predispune la recidivă şi chiar la violenţă în formă continuată din partea agresorului, cu consecinţe grave şi faţă de eventualii minori din familie, care fie sunt, la rândul lor, victime ale violenţei în familie, fie sunt martori traumatizaţi”, potrivit expunerii de motive.
Parlamentarii subliniază că statul are “obligaţia pozitivă” de a-şi apăra cetăţenii şi de aceea este nevoie de această modificare legislativă. Ei afirmă că înlăturarea răspunderii prin împăcare reprezintă “o portiţă” în lege prin care autorii actelor de violenţă sunt complet exoneraţi.
“Dacă legea nu este fermă în a-i descuraja ori pedepsi, de la caz la caz, pe agresori, ea riscă să nu mai fie un instrument adecvat pentru a apăra victimele. Posibilitatea prevăzută acum de Codul penal ca agresorul să se împace cu victima menţine riscuri majore pentru aceasta din urmă de a fi în continuare abuzată şi agresată, dar expune şi alte persoane riscurilor de a cădea victime unui agresor care ştie că are la îndemnână portiţa împăcării”, se mai arată în expunerea de motive.
Potrivit iniţiatorilor, anual sunt 500.000 de victime ale violenţei domestice, din care peste 90% sunt femei. Dintre acestea, doar 15.000 fac plângeri, iar un număr şi mai mic ajunge în instanţă. Anual, se emit mai puţin de 1.000 de ordine de restricţie.
Proiectul a fost iniţiat de liberalii Adriana Săftoiu, Tudoriţa Lungu şi Gabriel Andronache, fiind semnat de alţi 56 de parlamentari PNL, PSD, ALDE, USR şi ai minorităţilor naţionale.