Legea privind combaterea ambroziei a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat, fiind trimisă spre promulgare. Potrivit legii, proprietarii sau administratorii terenurilor din țară sunt obligați să distrugă toate plantele de ambrozie, pentru prevenirea reacțiilor alergice.
,,Salutăm adoptarea acestei legi importante. O parte din intervențiile noastre au fost luate în considerare în elaborarea formei actuale a legii, ceea ce arată că eforturile și munca grupului nostru sunt cu folos. Am trimis o adresă Ministerului Agriculturii prin care ne anunțăm disponibilitatea de a munci în grupul de lucru la nivel național dacă acesta se va constitui”, a declarat Claudia Boghicevici , vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.