Reprezentanţi ai centrelor sociale şi ai mişcărilor antagoniste din întreaga Italie au manifestat ieri, la Florenţa, în contextul unei întâlniri tradiţionale a formaţiunii premierului Matteo Renzi. Este vorba de convenţia anuală a Partidului Democratic, organizată cu doar câteva săptămâni înainte de un controversat referendum cu privire la reforma constituţională iniţiat de şeful guvernului de la Roma.
Demonstraţia, “No Renzi, no al referendum”, care nu era autorizată de autorităţi, a devenit agresivă: protestatarii au aruncat cu pietre, în timp ce forţele de ordine au răspuns cu gaze lacrimogene. Ulterior, protestul s-a transformat într-un marş dezorganizat pe străzile din Florenţa, pe parcursul căruia s-au înregistrat şi alte momente de tensiune.
Evenimentele de ieri s-au soldat cu rănirea uşoară a 13 poliţişti.
sursa: www.romania-actualitati.ro;