Protocol de colaborare post-electorală între PSRO și PNL

teodor cilan

Conducerile centrale ale PSRO și PNL au semnat la începutul acestei săptămâni un protocol de colaborare politică post-electorală, care vizează adoptarea unei platforme politice comune a celor două partide, după alegerile locale, care are scopul de a contribui la schimbarea modului de abordare a politicii în România.

„Cele două partide vor colabora, conform primului punct al protocolului, pentru realizarea de majorități comune la nivelul consiliilor locale, județene și al municipiului București. În mod distinct, va fi semnat un protocol de colaborare pentru alegerile parlamentare. Scopul este de a contribui astfel la modernizarea și eficientizarea clasei politice românești dar și de a arăta electoratului că există și alt mod de a face politică în România, mai democratic și mai apropiat de electorat. În ceea ce privește alegerile locale din municipiul Arad, PSRO, prin vocea președintelui Mircea Geoană, a anunțat susținerea totală pentru candidatul independent Ciprian Luca. Nu există nici o schimbare de poziție oficială a partidului în acest sens. De altfel, Ciprian Luca a și fost prezent, la București, la ședința care a precedat semnarea protocolului dintre cele două partide, ocazie cu care s-a reconfirmat susținerea de care se bucură din partea partidului în cursa sa pentru Primăria Aradului”, a declarat Teodor Cilan, președintele PSRO Arad.

 

Categorie: arad
Tags: abordare, colaborare, policit[, protocol, PSRO și PNL, stire arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici