Ratele la casă pentru cadre militare din Armată, servicii secrete şi MAI ar putea fi plătite de stat

armata

Conform acesteia, militarii aflaţi la prima numire în funcţie sau nevoiţi să se mute în interes de serviciu – care contractează un credit imobiliar sau ipotecar vor putea beneficia de plata parţială sau chiar totală a ratei împrumutului „în cuantum de până la 50 la sută din salariul de bază”.

Concret, după absolvirea şcolilor de profil şi după numirea la post, poliţiştii şi cadrele militare care nu au locuinţă în localitatea respectivă şi care contractează un credit ipotecar sau imobiliar vor primi o compensaţie pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata împrumutului. Această compensaţie lunară se acordă pe o perioadă ce nu poate depăşi durata de derulare a creditului şi doar pentru o singură locuinţă achiziţionată pe timpul carierei, scrie adevarul.ro.

La fel, aceleaşi categorii de personal vor putea beneficia de aceasă măsură, conform propunerii legislative, şi în cazul în care sunt mutate într-o garnizoană din localitatea de domiciliu, dar nu deţin, nici ele şi nici soţul/soţia acestora, o locuinţă proprietate personală în această localitate.

În prezent, militarii şi poliţiştii mutaţi în interesul serviciului în altă localitate decât cea în care îşi au domiciliul au locuinţele subvenţionate de stat prin intermediul unei compensari de la Bugetul de stat a chiriei. Iniţiatorii îşi motivează propunerea de modificare legislativă prin faptul că toate modalităţile de recompensare a poliţiştilor şi militarilor au „menirea de a recompensa aceste cadre în considerarea obligaţiilor deosebite care le revin, în vederea loializării faţă de instituţiile în care îşi desfăşoară activitatea, faţă de valorile şi principiile statului român şi ale Uniunii Europene, în spiritul unei deserviri cât mai competente şi adecvate a beneficiarului activităţii lor, cetăţeanul”.

  Tinerii din cadrul Centrului Social cu Destinaţie Multifuncţională Arad, la discuții cu sociologul Luca Vincenti

Iniţiatorii mai cred că, astfel, se va stopa şi valul de pensionări anticipate din sistemul militar pentru că măsura va „loializa” această categorie de personal şi că statul dă aceste sume de bani pe chirii „fără o finalitate concretă”.

Categorie: mandri.ro
Tags: armata, interes de serviciu, militari, politisti, rate la casa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici