Recomandări pentru siguranța cumpărăturilor în perioada reducerilor

În această perioadă în care cei mai mulți comercianți oferă reduceri la numeroase produse, Poliţia Română vă oferă câteva sfaturi pentru a vă bucura pe deplin de bunurile achiziționate:

La cumpărăturile în magazine:

Evitaţi să aveţi asupra dumneavoastră sume mari de bani, în numerar!

Când achitaţi cumpărăturile, nu scoateţi toată suma de bani, ci numai necesarul plăţii contravalorii acestora!

Tastaţi codul PIN cu discreţie atunci când efectuaţi plata cu cardul pentru a nu fi observat de cei din jur!

Furturile din buzunare şi genţi se comit în special în locurile aglomerate. Dacă sunteţi împins în astfel de locuri, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări a unui hoţ!

La întoarcerea spre casă, evitaţi deplasarea prin zone puţin circulate sau întunecate!

La cumpărăturile on-line:

Nu furnizaţi codul numeric personal, seria şi numărul de buletin, de la paşaport sau de la permisul de conducere, întrucât vânzătorul nu are nevoie de aceste informaţii!

Documentaţi-vă înainte de a participa la licitaţiile prin internet, cu privire la obligaţiile dumneavoastră în calitate de cumpărător, dar şi cu privire la obligaţiile vânzătorului. Toate acestea, înainte de a începe să licitaţi pentru un produs.

Examinaţi feedback-ul vânzătorului, oferit de alţi cumpărători. Dacă acesta are un istoric negativ de tranzacţionare, nu cumpăraţi de la el.

Nu oferiţi informaţiile de pe card, dacă site-ul nu foloşeste o conexiune securizată şi dacă reputaţia acestuia este îndoielnică.

Verificaţi în browser numele site-ului prin intermediul căruia plătiţi, pentru a observa dacă nu cumva este diferit faţă de site-ul original. Accesaţi direct site-ul original, nu prin link-uri primite prin e-mail!

  Festivalul Maratonul Teatrului Independent – Bucharest Fringe începe sâmbătă, cu peste 40 de spectacole din ţară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici