Reînceperea şcolilor în 22 de ţări europene nu a dus la vreo creştere semnificativă a infecţiilor de coronavirus în rândul copiilor, părinţilor sau personalului, s-a spus la o videoconferinţă a miniştrilor Educaţiei din toată Uniunea Europeană.
Douăzeci de ţări au asigurat condiţii pentru ca elevii care termină liceul să poată da examenele, deşi în formate amendate. Într-o conferinţă de presă la finalul întrunirii miniştrilor, Blaženka Divjak, ministru al Educaţiei din Croaţia, care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE, a spus că lipsa unei creşteri semnificative a cazurilor sau a oricărui alt impact negativ ar trebui să fie analizată de asemenea în contextul măsurilor speciale luate pentru ca şcolile să ofere condiţii cât mai sigure posibil: „Ceea ce s-a subliniat foarte puternic este că aceste şcoli au condiţii extrem de atent urmărite, precum grupuri mai mici decât cele din clasele normale, de obicei de aproximativ 15 (elevi) şi… o cooperare foarte strânsă cu ministerele Sănătăţii şi serviciile epidemiologice la nivel naţional pentru a furniza şcolilor şi profesorilor şi părinţilor recomandări foarte detaliate asupra modalităţilor de a face faţă noii situaţii. Până acum nu am auzit nimic negativ despre redeschiderea şcolilor dar este probabil prea curând pentru a trage concluzii finale în această privinţă.”
Informarea despre starea lucrurilor în cele 27 de state membre UE s-a făcut în timp ce ministrul francez al Educaţiei le-a spus părinţilor că este un risc mai mare să-şi ţină acasă copiii, decât să-i trimită la şcoală, acum când s-a ieşit din izolarea strictă scrie sursazilei.ro