FOTO Reglementările privind amplasarea teraselor pe domeniul public. Cât de lat va trebui să rămână trotuarul

046C31FB D309 4833 B5F1 EE098D8E7570

Încheierea acordului de parteneriat între Județul Arad și Municipiul Arad în cadrul proiectului „Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad”, acordarea unor facilități la plata obligațiilor față de bugetul local pentru durata stării de urgență decretate în anul 2020 și transformarea unor străzi din municipiul Arad în zone pietonale au fost proiectele supuse aprobării în ședința extraordinară a Consiliului Local Municipal de vineri, 5 iunie 2020.

Astfel în cadrul ședinței de azi a fost supus aprobării:

1. Devin străzi pietonale: tronsonul din Piața Avram Iancu cuprins între străzile Grigore Alexandrescu Nr. 1 și Tribunul Dobra Nr. 2, respectiv Strada 1 Decembrie 1918.  În perioada: 1 mai – 31 octombrie, zilnic între orele 10,00 – 24,00, accesul auto în aceste zone pietonale va fi permis numai pentru riverani, mașinile de intervenție – pompieri, poliție (mașinile poliției rutiere și cele de ordine publică), poliție locală, ambulanță, jandarmerie, salubritate, ale societăților de pază care au încheiate contracte cu beneficiari din zona pietonală, de întreținere a furnizorilor de utilități și vehiculelor de aprovizionare ale agenților economici din această zonă. De asemenea administrația locală propune ca Piața Luther, să devină pietonală, însă pentru început doar experimental, asta însemnînd că accesul auto va fi interzis numai la sfârșit de săptămână, de vineri, de la ora 14:00 și până duminică, la ora 24:00. Proiectul de hotărâre a fost supus aprobării în cadrul acestei ședințe extraordinare.

2. Se definește termenul de terasă amplasată pe sol (paviment) ca fiind ansamblu alcătuit din mese, scaune și umbrele, delimitat de elemente ambientale și de protecție (de tip jardinieră, ghiveci etc.) și care poate fi amplasat în mod excepțional pe un podium, în condițiile stabilite prin Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Arad, în baza acordului Primarului Municipiului Arad și cu avizul Inspectoratului de Poliție Județean Arad – Serviciul Rutier, după caz. Amplasarea teraselor pe domeniul public este acceptată în perioada 01.04 – 31.10, pe o desfășurare ce nu va depăși frontul unității proprii de lucru și cu condiția nuafecteze siguranța circulației sau accesul în curțile imobilelor învecinate.

  DNA s-a autosesizat în cazul ”lucrărilor științifice” scrise după gratii. Suspiciunile vizează cadre universitare, reprezentanți de edituri și funcționari ANP

3. S-a stabilit modul în care vor fi amplasate terasele pe domeniul public astfel:

Pe Bulevardul Revoluției, în zona cuprinsă între Piața Drapelului și Piața Avram Iancu (tronsonul cuprins între Str. Grigore Alexandrescu nr. 1 și Str. Tribunul Dobra Nr. 2), amplasarea teraselor pe domeniul public se va realiza grupat și unitar față de terasele vecine, fie alipit de frontul unității de alimentație publică, fie pe limita exterioară a trotuarului, situație în care comerciantul poate solicita în mod excepțional ocuparea locurilor de parcare aferente. În acest caz pentru locurile de parcare desființate se va diminua corespunzător obiectul contractului de concesiune a  parcărilor publice, încheiat  în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 510/2019.  De asemenea amplasarea teraselor este permisă numai dacă nu stânjenește traficul pietonal, iar lățimea liberă a trotuarelor rămase în urma amenajării va fi de minim 3,50 m. În celelalte zone ale municipiului Arad, amplasarea teraselor se va face astfel încât să nu fie afectată în niciun fel circulația rutieră și pietonală, cu respectarea prevederilor legale.

4. Reducerea cu 50% a impozitului pe clădiri pentru clădirile nerezidențiale, în cazul contribuabililor care au fost obligați, conform legii, să își întrerupă total sau parțial activitatea economică în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă, scutirea de la plata taxei pe clădiri în cazul contribuabililor care au fost obligați, potrivit legii, să își  întrerupă total activitatea economică pe durata stării de urgență și nu în ultimul rând scutirea de la plata taxei pentru utilizarea temporară a locurilor publice de către utilizatorii suprafeţelor care au fost obligaţi, prin lege, să îşi întrerupă total activitatea economică sau deţin certificatul pentru situaţii de urgenţă TIP1 emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin care se certifică întreruperea parţială a activităţii economice. Procedura de acordare a acestor facilități va putea fi consultată pe site-ul Primăriei Municipiului Arad, www.primariaarad.ro.

62294B1D B723 433C A486 5BE67073C028 scaled1E8CC126 2B2B 46CF 8864 62B4B5FCECD1 scaled96A56355 E63C 4327 A10A F587F27669DD scaled33CA6EAF 1D4E 4438 AC9A F07D90EFD17F scaled3078F222 7B93 49FB 97FD ACBEEA37BD02 scaledACD0A64B D53D 4B7C BCAF B8AC0A20EECB scaled64841F23 280E 472A 8FC3 55331D9328D2 scaled

DA52FD67 C8FB 41DC AF24 E13ED578C3DE6463DE69 57B5 4B5F 9B58 C44DEEFA2C153CFE97D2 940A 40EF A061 3C6CACF941856D851C6C 063F 42A7 84F8 9DA048EBE85A2DCB6F89 4DF3 47BD 9E35 CC77532BDCFB1D82DC94 3921 4668 AE26 86B4144A37DC083080AA DD5D 4152 B19E 94462949D382046C31FB D309 4833 B5F1 EE098D8E757059418AE2 5DD6 450A B0A4 6B4877A4F7AE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici