Reprezentanții microintreprinderilor arădene, care vor să acceseze fonduri europene sunt așteptați la o sesiune de informare organizată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest). Acțiunea este destinată celor care vor să obțină fonduri nerambursabile în cadrul Regio-Programul Operațional Regional 2014-2020.
„În cadrul acestor seminarii dedicate apelului de proiecte 2.1.A/2016 Microîntreprinderi aferent Priorității de Investiții 2.1. Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri, vor fi prezentate participanților aspecte privind eligibilitatea proiectelor, condiții pentru selecția și contractarea proiectelor, precum și informații despre sistemul electronic pentru depunerea cererilor de finanțare – aplicația MySMIS “, susține directorul Direcției Resurse Umane și Comunicare al ADR.
Astfel, la Arad, sesiunea de informare a avut loc vineri, 17 iunie 2016, începând cu ora 11:00, în sala de festivități din corpul M al Universității Aurel Vlaicu Arad (strada Elena Dragoi, numărul 2).
Participarea în cadrul seminariilor este gratuită și se face ca urmare a completării și transmiterii formularului de participare de pe pagina web a ADR Vest, din cadrul secțiunii dedicate POR 2014-2020. Astfel de sesiuni vor mai fi organizate la Arad.
***
Apelul de proiecte 2.1.A/2016 Microîntreprinderi este de tip competitiv iar cererile de finanțare dedicate se vor putea depune exclusiv prin aplicația electronică MySMIS, disponibilă la adresa web http://www.fonduri-ue.ro/mysmis, în perioada 27 iulie 2016 – 27 ianuarie 2017. Perioada pentru depunerea proiectelor poate fi redusă în cazul în care bugetul apelului este consumat mai devreme.
Prin acest apel de proiecte vor fi sprijinite activități de construire, modernizare, extindere a spațiilor de producție sau prestare servicii din microîntreprideri, precum și dotarea acestora cu active corporale și necorporale, inclusiv instrumente de comercializare on-line. Locul de implementare al proiectului trebuie să fie situat în mediul urban.
Solicitanții eligibili în cadrul acestui apel de proiecte sunt societățile constituite în baza Legii nr. 31/1990 sau societățile cooperative care se încadrează în categoria microîntreprinderilor.
Alocarea financiară disponibilă la nivelul Regiunii Vest pentru acest apel de proiecte este de 27,56 milioane euro.
Valoarea eligibilă a unui proiect trebuie să fie de minimum 25.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb InforEuro, valabil la data lansării apelului de proiecte.
Cuantumul finanțării nerambursabile solicitate nu poate depăși plafonul de minimis, de 200.000 euro.
Cofinanțarea din partea solicitantului este de minim 10% din valoarea cheltuielilor eligibile.
***
Conditiile specifice de accesare a fondurilor nerambursabile pentru aceasta prioritate de investitii sunt precizate in ghidul solicitantului. Versiunea finala a acestuia poate fi consultata pe pagina web a ADR Vest (sectiunea POR 2014-2020/Ghiduri de finantare) – http://adrvest.ro/microintreprinderi/ – si pe pagina web a programului Regio-Programul Operațional Regional 2014-2020 – http://www.inforegio.ro/.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să nu ezitați să ne contactați – persoana de contact: doamna Miruna VITCU, Directorul Direcției Resurse Umane și Comunicare; telefon/fax: 0256-491.981/0256-491.923; e-mail: miruna.vitcu@adrvest.ro.