În şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor de la Asociaţia de Dezvoltare Intracomunitară „Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor”, desfăşurată astăzi, s-a prezentat şi aprobat documentaţia finală pentru scoaterea la licitaţie a serviciilor de operare şi transport. „Am finalizat documentaţia, am prezentat-o primarilor şi reprezentanţilor comunităţilor locale, urmând ca această documentaţie să fie supusă la vot în fiecare Consiliu Local din judeţul nostru”, a precizat Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.
După ce documentaţia va fi aprobată de consilierii locali din fiecare unitate administrativ-teritorială, se va trece la scoaterea la licitaţie a serviciilor de operare şi transport, iar după adjudecarea licitaţiilor proiectul va fi funcţional.
De asemenea, în aceeaşi şedinţă, s-a aprobat inclusiv bugetul Asociaţiei pe anul viitor.
Odată implementat, sistemul de colectare a deşeurilor va asigura o colectare selectivă şi valorificarea deşeurilor reciclabile, într-un sistem unitar, la nivelul întregului judeţ.