Restaurantele vor fi deschise în data de 9 iulie, au precizat, pentru mediafax.ro surse oficiale.
Se redeschid restaurantele curând, De altfel, reprezentanţii Guvernului şi cei ai industriei HORECA s-au întâlnit joi şi au stabilit constituirea unui grup de lucru care va stabili regulile de protecţie sanitară care vor trebui respectate după redeschiderea restaurantelor.
Deşi mulţi aşteptau de câteva săptămâni redeschiderea restaurantelor, acest lucru a fost amânat. În prezent, se poate merge doar la terasă.Din 1 iunie terasele au fost deschise, cu condiţia respectării unor reguli stricte de către proprietari.