Restricţii de trafic pentru automarfare pe teritoriul Ungariei

tir

Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea despre faptul că în perioada 14.03.2018, ora 23.00 (ora României) – 15.03.2018, ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, cu excepţia transporturilor de animale vii şi de produse perisabile.Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data de 15.03.2017 este declarată zi de sărbătoare naţională,nelucrătoare.

Precizăm faptul că în intervalul orar menţionat, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale.

În această perioadă, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, pâna la încheierea restricţiei de circulaţie pe drumurile publice din Ungaria.

Polițiștii de frontieră români efectuează formalităţile de frontieră împreună cu autorităţile din statul vecin, sens în care conducerea  Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea ține permanent legătura cu autoritățile de frontieră ungare în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricțiilor de circulație pentru automarfare de pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfășoare operativ (ex. folosirea la capacitate maximă a arterelor existente, suplimentarea de personal la controlul automarfarelor).

Precizam că, în această perioadă, este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei deschise pentru astfel de mijloace de transportîn limita configuraţiei acestora şi, în funcţie de trafic, sunt suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, astfel încât formalitățile de frontieră să se efectueze cu operativitate. Poliţia de Frontieră Română a făcut toate eforturile pentru suplimentarea cu tot personalul de care dispune la controlul documentelor de călătorie.

  Acțiune de prevenire la care au participat persoane din mai multe categorii sociale printre care și elevi

Menţionăm că timpul pentru efectuarea controlului de către polițiștii de frontieră români asupra camioanelor se va menţine în media de 2-5 minute/camion.

Poliţia de Frontieră recomandă în continuare participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de marfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

In acest sens, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat aplicaţia on-line si pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

Categorie: arad
Tags: arad, restrictionat, stiri, trafic, ungaria

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici