Un român a fost arestat, în vestul Germaniei, după ce s-a răsturnat cu un vehicul furat pe care îl conducea fără permis, autorităţile descoperind că pe numele şoferului exista deja un mandat de arestare, informează presa germană.
Românul în vârstă de 27 de ani a pierdut controlul asupra vehiculului pe care îl conducea, marca Audi, şi s-a răsturnat, pe un drum naţional, în localitatea Sonsbeck, situată în apropierea oraşului Duisburg (vestul Germaniei), relatează publicaţia Der Westen.
Românul şi un alt bărbat, în vârstă de 50 de ani, care era pasager în maşină au scăpat nevătămaţi în urma accidentului.
Autorităţile germane au descoperit că pe numele şoferului român există un mandat de arestare. În plus, acesta nu are permis de conducere şi nici acte pentru vehiculul cu care se deplasa, care probabil este furat. Românul în vârstă de 27 de ani a fost arestat.
Sursa: www.mediafax.ro