Romani CRISS: România, condamnată la CEDO pentru abuzuri ale poliției față de romi; statul să ia măsuri

cedo

Directorul executiv al Romani CRISS, Marian Mandache, afirmă că decizia CEDO din data de 12 ianuarie, prin care România a fost condamnată pentru abuzuri ale poliției față de romi, nu este singulară, iar autoritățile au datoria să intervină și să remedieze aceste probleme.

“Romani CRISS a subliniat și cu alte ocazii necesitatea ca statul român să ia măsuri pentru a combate abuzurile poliției față de romi. Aspectele semnalate de CEDO sunt întâlnite frecvent în practică, iar autoritățile au datoria să intervină și să remedieze aceste probleme. Astăzi, o dată în plus, reiterăm recomandarea adresată Consiliului Superior al Magistraturii de a identifica măsuri concrete pentru a împiedica gestionarea dosarelor într-o manieră care să contravină flagrant principiilor fundamentale stabilite în Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, precizează oficialul Romani CRISS, într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, prin intermediul noii decizii publicate marți, CEDO trage “un foarte serios” semnal de alarmă cu privire la “abuzurile” pe care le comit unii angajați ai instituțiilor însărcinate cu menținerea ordinii și liniștii publice atunci când interacționează cu romi.

“Cazul Boacă s.a. contra României reprezintă încă o dovadă clară a faptului că, în viața de zi cu zi, implementarea de către instituțiile avizate a principiului egalității cetățenilor în fața legii poate avea, dacă subiectul este rom, caracter facultativ”, se arată în comunicat.

Referitor la cauza în discuție, semnatarul comunicatului precizează că aplicanții, reprezentați în fața CEDO de fundația Romani CRISS, au reclamat faptul că, în 30 martie 2006, au fost bătuți de polițiști în incinta postului de poliție din Clejani — Giurgiu, că ancheta desfășurată în România a fost deficitară și că au fost discriminați din cauza apartenenței la etnia romă. Potrivit sursei citate, plângerea formulată de membrii familiei Boacă a fost respinsă definitiv de instanțele naționale în data de 14 decembrie 2010, fără a se aduce o explicație plauzibilă faptului că Ion Boacă a necesitat 19 zile de îngrijiri medicale.

  GAFĂ imensă la Antena 1: S-a lăsat cu amenzi uriaşe

“Având în vedere tergiversările repetate privind aplicarea de către Parchet a indicațiilor date de judecătorii naționali, audierea unui număr insuficient de martori  (doar 4, deși au fost propuși mai mulți) și ignorarea reclamațiilor victimelor cu privire la abuzurile suferite din partea angajaților în poliție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că investigația derulată de autoritățile române nu a fost efectivă. Totodată, CEDO a reținut că autoritățile naționale nu au încercat să stabilească în ce măsură ar fi existat o legătură de cauzalitate între presupusele manifestări rasiste ale polițiștilor și abuzurile la care a fost supus Ion Boacă în sediul poliției, motiv pentru care s-a constatat încălcarea Convenției”, se mai precizează în comunicat.

Potrivit Romani CRISS, Curtea de la Strasbourg a stabilit, în unanimitate, că România a încălcat Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în ceea ce privește articolul 3 — dreptul de a nu fi supus torturii, tratamentelor inumane și degradante, atât sub aspect procedural, cât și substanțial, precum și în ceea ce privește art. 14 privind interzicerea discriminării (în conjuncție cu articolul 3), în ce privește aspectul procedural. Curtea a acordat reclamanților suma totală de 11.700 euro ca despăgubiri morale pentru abuzurile la care a fost supus reclamantul Ion Boacă.

Sursa: www.agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici