România generează aproape jumătate din numărul de mame minore din UE – studiu Salvați Copii

C82B7C9F 4248 48A6 AEC2 3CCEB127EF74 jpeg

45% dintre nașterile înregistrate în rândul fetelor cu vârste mai mici de 15 ani din Uniunea Europeană provin din România, arată un studiu realizat de organizația Salvați Copiii.

„În anul 2020, 731 de fete cu vârsta sub 15 ani au devenit mame, în top fiind judeţele Mureş (63 de mame cu vârsta sub 15 ani), Bihor şi Dolj (52) şi Braşov (40).

Totodată, două din 10 mame adolescente au mai mult de un copil, iar 32% dintre acestea afirmă că mama lor era minoră când le-a născut, potrivit celei mai recelei mai recente anchete realizate de Salvaţi Copiii România. Statistica arată că unul din zece nou-născuţi din România provine din mame adolescente, ceea ce creşte exponenţial riscul de prematuritate şi de mortalitate infantilă”, au precizat reprezentanții organizației Salvaţi Copiii.

Cât despre distribuția pe județe a nașterilor la mame cu vârsta sub 15 ani, datele Institutului Național de Statistică pentru 2020 arată că pe primele locuri se află Mureş (63 de mame cu vârsta sub 15 ani), Bihor (52) şi Dolj (52), urmate de Braşov (40), Argeş (29), Sibiu (28), Bacău (26), Constanţa (24), Satu Mare (23), Dâmboviţa (22 de fete sub 15 ani au devenit mame în 2020).

Categorie: mandri.ro
Tags: adolescente, mame, mame minore, romania, salvati copii, ue

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici