România poate depăși anul acesta destinații turistice precum Bulgaria și Grecia

romania1

După sezonul turistic 2016, în care România a înregistrat cel mai mare număr de turişti din ultimii 10 ani, atingând cifra de 4,8 mil turisti, anul acesta se anunţă unul cu foarte multe noutăţi la nivel de confort, dar și de transport către staţiuni turistice, prin lansarea curselor charter Blue Air, în special către litoralul românesc. 

Turismul românesc poate depăși anul acesta destinațiile “la modă” precum Bulgaria și Grecia, fiind cu siguranță anul în care țara noastră este gata să demonstreze că oferă servicii turistice la același nivel, chiar și superior, față de țările vecine rivale scrie dailybusiness.ro

Conform reprezentanților Bibi Touring Touroperator, destinațiile și pachetele all înclusive s-au dezvoltat mult în ultimii ani și împlinesc visele și cerințele chiar și celor mai pretențioși turiști ce vor alege România, în acest an.

Mai mult de atât, observând tendința cuplurilor de a călători alături de copii, chiar și în locațiile care până acum câțiva ani de zile erau lipsite de programe dedicate acestui segment, hotelierii au lansat pachete speciale pentru familiile cu copii. Astfel, unii dintre ei au amenajat locuri speciale de joacă pentru cei mici și au luat măsuri speciale de siguranță pentru a evita orice posibilă situație neplacută ce ar putea apărea.

“Turismul românesc începe să dea dovadă clară că se îndreaptă spre maturizare, depășind etapa adolescenței. Infuziile puternice de capital venite atât din partea învestitorilor străini, cât si locali, se fac din ce în ce mai vizibile”, a declarat Adrian Voican, Director General Bibi Touring Touroperator.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici