Barbatul care a murit in accidentul de vineri seara, din judetul Constanta, cand masina in care se afla a fost lovita de un tren de marfa, conducea un autoturism apartinand presedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu.
Barbatul era angajat al LPF, iar pe pagina sa de Facebook apare in imagini cu Angelina Jolie in perioada cand barbatul a lucrat la o firma de securitate si asigura protectia artistei.
Potrivit politistilor, barbatul decedat in accidentul de vineri seara este Catalin Dan Gemanar, in varsta de 48 de ani, iar masina pe care o conducea si care a fost distrusa in accident apartinea presedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu.
Pe pagina sa de Facebook, scrie ca barbatul era angajat al Ligii Profesioniste de Fotbal, iar anterior fusese angajat la o firma de securitate. in cadrul acesteia a desfasurat si cateva misiuni in strainatate, intr-una din acestea fiind insarcinat cu protectia actritei Angelina Jolie, el avand postate pe pagina de socializare doua fotografii, din decembrie 2013, cu starul de la Hollywood.
Potrivit reprezentantilor Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Dobrogea, pompierii au fost solicitati sa intervina, vineri seara, la un accident in care au fost implicate un autoturism Q7 si un tren de marfa, ce se deplasa de la Medgidia la Tulcea, evenimentul petrecandu-se intre localitatile Tariverde si Mihai Viteazu.
Echipele de interventie ajunse in zona au stabilit ca in accident un barbat, soferul autoturismul, a murit pe loc. De asemenea, in urma impactului puternic, masina a fost distrusa.
Autoritatile continua cercetarile pentru a stabili cu exactitate imprejurarile in care a avut loc accidentul scrie stirileprotv.ro