La sfârșitul secolului al XIX-lea, Bogdan Petriceicu Hașdeu descoperea, într-o lucrare a unui istoric britanic, rugăciunea Tatăl nostru în dialectul celtic din Provincia Wales din Anglia.
Iată textul acelei rugăciuni: “Poerinthele nostru cela ce esti en cheri / Svintzas case numele Teu / Vie emperetzia Ta / Facoesa voe Ta en tzer ase si pre poement / Poene noastre tzafoetzioace doe noaoe astezi / Si lase noaoe datorii le noastre, cum si noi se loesoem datornicilor nostri. / Si nu dutze pre noi la ispitire / Tze ne mentueste pre noi de vilclianul. Amin”.
Un contemporan al lui Hașdeu, istoricul maghiar Samuil Kölescri, citind și el lucrarea istoricului englez, a fost șocat de asemănarea dialectului celtic cu limba română. El i-a trimis o epistolă medicului englez Woodward, comunicându-i, emoționat, marea lui descoperire: ,,Românii de la Dunăre și Celții din Wales vorbesc una și aceeași limbă”.
Numele istoricului britanic descoperit de B.P. Hașdeu și Samuil Kölescri este John Chamberlayne (1666-1723), scriitor, traducător și membru al Societății Regale. Lucrarea sa, în care a fost descoperită rugăciunea „Tatăl nostru” în limba celtă, se numește „Oratio Dominica In Diversas Omnium Fere Gentium Linguas Versa Et Propriis Cujusque Linguae Characteribus Expressa” și a fost publicată la Amsterdam, în 1715.
Cartea însumează peste 400 de pagini, dintre care 6 pagini de dedicații (nenumerotate), o prefață de 43 de pagini (nenumerotate), 256 de pagini de dizertații (numerotate), o culegere de 94 de pagini, numerotate separat și intitulate „SILLOGES ORRATIONUM DOMINICARUM scriptae ad Joannem Chamberlaynium”, care cuprind rugăciunea Tatăl nostru în zeci de limbi și dialecte (aici, la pagina 47 se află Tatăl nostru în dialectal celtic) și, în sfârșit, un APPENDIX de 5 pagini.
Revenind la textul rugăciunii ”Tatăl nostru” în limba velșă, acesta este atât de năucitor, prin asemănarea până la identitate cu limba română actuală, încât prima mea reacție a fost aceea de a suspecta documentul de „făcătură”. Mai ales că, în textul de la care am pornit și în care se făcea referirea la cartea lui Chamberlayne („Literele latine descoperite în Cultura Turdaș în mileniul VII î.Chr. atestă că latinitatea s-a născut în Cetatea Carpatină” de Prof. dr. Augustin Deac, apărut în „Dacia Magazin” nr 5, din iunie 2003), nu era trecut nici titlul lucrării, nici numele întreg al autorului. Le-am găsit, după o zi întreagă de căutări, pe autor în Wikipedia, iar cartea pe Amazon.com, ca produs de vânzare. Dar am găsit și textul integral al cărții lui John Chamberlayne, pe Google Book. Până nu am citit cu ochii mei pasajul cu pricina, nu am dat curs observațiilor de față.
Foarte pe scurt, concluzia care se impune în urma unei simple comparații de texte, pentru care nu e nevoie de licență sau doctorat, este cea sesizată de istoricul maghiar Samuil Kölescri: limba velșă (limba celților din Țara Galilor) era aproape identică cu limba română, scrie
certitudinea.ro
UPDATE !!!!!!!!!!!!
In cazul rugăciunii în “celtă” preluată de atâtea site-uri de informații, mai mult sau mai puțin onorabile, precum DCNews, ActiveNews, și devenită “virală” pe internet, avem de-a face cu nivelul cel mai de jos al informației: o incultură abisală atât din partea jurnaliștilor, cât și a publicului, combinată în cazul unora din cei dintâi cu un cinism total în privința veracității afirmațiilor pe care le difuzează.
Cât despre cei care au preluat această idioțenie fără să-și pună vreo întrebare logică, e vai de neuronul lor în stare liberă.
Despre ce e vorba? Un amator român descoperă o eroare amuzantă într-o culegere din 1715 a rugăciunii Tatăl Nostru în mai multe limbi, carte remarcată și de Hasdeu. Eroarea constă în aceea că editorii au confundat termenul Wallica (Welsh, limba celtă din Țara Galilor, în insula Britaniei) cu Wallachica (valaha, româna veche).
DCNews o dă:
Tatăl Nostru în limba celtă, asemănare izbitoare cu limba română
http://www.dcnews.ro/tatal-nostru-in-limba-celta-asemanare-izbitoare-cu-limba-romana_468573.html
Active News cam la fel:
http://activenews.ro/tatal-nostru-limba-celta-asemanare-izbitoare-cu-limba-romana-istoric-maghiar-din-sec-xix-romanii-de-la-dunare-si-celtii-din-wales-vorbesc-una-si-aceeasi-limba_1887780.html
Aceeași rugăciune apare așadar de două ori în volum, identică, dar transcrisă cu mici variațiuni, după urechea celui care a cules-o și a tipografului. Cu rare excepții ezitante în Ardeal, româna era atunci scrisă în chirilice, așa că nu trebuie să proiectăm pe epoca aceea convențiile noastre tipografice moderne, inspirate în mare parte din italiană.
Că a sărit pe descoperire ideologul ignorant Napoleon Săvescu nu e de mirare. Acesta a difuzat imediat pe net o fotografie cu acea pagină, pretinzând că textele ar fi în limba celtă din Wales (Țara Galilor) și că, date fiind similitudinile cu româna, asta ar arăta că dacii se întindeau până acolo, iar sute de naivi au dat Like și au transmis asta mai departe.
Ce e uluitor este însă că atâția oameni văd acolo un text în română și încă se întreabă dacă e română. Sau nu se reped să caută și alte texte în acea limbă din Wales… O simplă căutare pe internet te-ar duce la asemenea texte și la o gramatică, fie și sumară, a limbii din Țara Galilor. Dar nu, ei se opresc la confuzia difuzată mincinos de Săvescu și de DCNews.
Ca o modestă încercare de a opri demența (sau escrocheria, căci prefer să imaginez coțcării în capul lui Săvescu, mai degrabă decât prostie crasă și incultură abisală) iată despre ce este vorba.
rugaciune_celtica_72185300
Textul, cum se poate vedea, e următorul:
–
Părintele nostru cela ce esti în cer
Sfințească-se numele tău
Vie-mpărăția ta
Facă-se voia ta, cum în cer așe si pre pământu.
Pânea noastră cea sățioasă dă nouă astăzi
Si lasă nouă datoriile noastre, cum și noi le lăsăm datornicilor nostri.
Si nu duce pre noi la ispitire
Ci ne mântuiește pre noi de vicleanul.
–
Este, așadar, Tatăl nostru într-o limbă română curată din sec. 17. Versio Wallica, ce vedem scris deasupra, a fost scris greșit pentru: Versiune Valahă.
Avem aici o transcriere fonetică neindemânatecă, așa cum se pricepeau atunci să facă oamenii când trebuiau să transcrie cu litere latine un text dintr-o limbă precum româna (valaha) care posedă vocalele inexistente în latină Ă și Î și consoanele, de asemenea inexistente in alfabet latin: Ș, Ț și sunetul palatal pe care îl redăm, sub influență italiană, prin CE- sau CI-.
De aceea, grafia cuvântului românesc cer, de pildă (din latinescul caelum) în româna de azi e inspirată din modelul italian, însă e o simplă convenție grafică. Daca alegeam sistemul englezesc, am fi scris cher, cum vedem în primul rînd din text, iar nu cer. Părintele nostru cela ce esti în cer = pærinthele nostru cela ce esti en cheri.
Fără rigoare, copistul a transcris cer e prin cher în primul rând și prin tzer în r. 3… cum en tzer ase si pre pæmentu = cum în cer așe și pre pământ.
Fluctuație banală de ortografie într-un moment în care scrierea nu era stabilizată. Au trebuit încă trei secole ca ortpgrafia românei să se fixeze. Tot așa, ortografia germanei, maghiarei sau polonezei, cu sunete la fel de greu de redat in alfabet latin, s-a stabilizat abia in sec. 19.
Româna a fost scrisă vreme de secole cu chirilice, însă nimic nu s-ar fi opus ca ea să fie scrisă în alfabet arab, de pildă, cum a fost și turca scrisă vreme de secole, deși fonologia limbii turce este total opusă celei a arabei. Aici, in alfabet latin, scribii au căutat să reproducă după ureche sunetele necunoscute.
Astfel: ă e scris fie æ – pærinthele nostru (părintele nostru), fie e : numele teu= numele tău ; î e de asemenea redat prin e : enperetziæ ta = împărăția ta.
Apoi, nume are în acest text articolul hotărît românesc –le. Nume-le, precum câine-le, de la nomen ille și canis ille din latină. Nici o altă limbă nu a format un asemenea articol postpus moștenit din latină cum a făcut româna… Am crede că e vorba de lucruri elementare, dar iată că în mințile înnegurate nu sunt.
E limpede că cel care a transcris rugăciunea nu știa româna si folosea convențiile care îi veneau in cap. Si la Cantemir (care avea româna ca limba maternă) termenii sunt transcrisi cum ii venea: Focszani, Focczany etc pentru Focșani.
Necunoscând probabil limba, sfințească-se e decupat greșit în două cuvinte: sfintzas case = sfințească-se; la fel, pre noi e scris preno i… Aici poate fi vina celui care a cules textul, sau vina zețarului, a culegătorului, a tipografului care a separat rău cuvintele. Zețarul s-a mai înșelat, culegând probabil după un text scris de mână, și la r. 5, în:
cum si noi le læsæm datornitzilor nostri (cum și noi le lăsăm datornicilor noștri), transcriind un L prin S, ceea ce dă în text în loc de le læsæm – se læsæm. Asta pentru că in corpul de litere aldine folosite un L de mână puțin prelungit în jos poate lesne fi luat drept un S.
Ceea ce e însă comic este că Napoleon Savescu (și cei care îi preiau mica escrocherie) ignoră etimologii elementare. Textul reprodus conține slavonisme. Altfel zis: cuvinte împrumutate de română din slavă.
Ispitire este un asemenea slavonism (din ispîtati, în slavonă, cu același sens) care nu are cum să se regăsească intr-o limbă celtă din insula Britaniei.
Apoi, viclean e împrumutat din maghiară (aici chiar ne apucă un rîs convulsiv).
… dar tot slavonism este și sfânt, a sfinți… Româna a moștenit, e drept, din latină vechiul termen sânt, din sactus. Sânt, sau chiar erodat în sân, precum în Sân Nicolau, Sân etc. Sânt era vechiul termen românesc – în vreme ce sfânt vine din slavonă, de la sventŭ. O limbă celtică fără contact cu slavona nu ar poseda avea verbul la conjunctiv: sfințească, cu un F aruncat acolo.
Avem aici așadar un text în română curată, din sec. 16, cu puține slavonisme, ceea ce ne arată că era o rugăciune culeasă în Ardeal.
In același volum găsim de altfel și versiunea valahă, care e, desigur, identică:
rugaciune_valaha_74118500
Iată acum și Tatăl Nostru în adevărata limbă celtică din Țara Galilor, limbă pe care vorbitorii de acolo o numesc Cymraeg:
Ein Tad yn y nefoedd,
sancteiddier dy enw;
deled dy deyrnas;
gwneler dy ewyllys,
ar y ddaear fel yn y nef.
Dyro inni heddiw ein bara beunyddiol,
a maddau inni ein troseddau,
fel yr ym ni wedi maddau i’r rhai a droseddodd yn ein herbyn;
a phaid â’n dwyn i brawf,
ond gwared ni rhag yr Un drwg.
Oherwydd eiddot ti yw’r deyrnas a’r gallu a’r gogoniant am byth.
Amen.
Sigur, se pot găsi mai multe variante pentru cine vrea să se amuze căutând pe internet cu cuvintele cheie : “Our Lord prayer Welsh“.
și iată încă o dată textul dat de Napoleon Săvescu și DCNews drept celtic:
.
Părintele nostru cela ce esti în cer
Sfințească-se numele tău
Vie-mpărăția ta
Facă-se voia ta, cum în cer așe si pre pământu.
Pânea noastră cea sățioasă dă nouă astăzi
Si lasă nouă datoriile noastre, cum și noi le lăsăm datornicilor nostri.
Si nu duce pre noi la ispitire
Ci ne mântuiește pre noi de vicleanul.
Amen.
.
Nu-i așa că-i rușinos, pentru cei care au crezut o secundă minciuna și manipularea, că aveți sub ochi un text in română și că totuși vă intrebați dacă e română?
Iar DCNews ar trebui sancționat administrativ atât pentru prostie și incultură abisală, cât și pentru manipularea publicului…
—