Sala Cercului Militar Arad va găzdui “Capodopere ale muzicii ruse”

Afis 4 mai 2017

Serghei Rahmaninov şi Piotr Ilici Ceaikovski se numără printre marii favoriţi ai audiţiilor mondiale, literatura creată de ei fiind un reper constant pentru generaţiile mature de interpreţi, o zonă de excelenţă, în care performanţa transcende confortabilul.

Filarmonica recurge la această tematică de consistenţă în debutul lunii Mai, când două dintre cele mai spectaculoase partituri ale romantismului slav sunt reluate în abordări noi: Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră de Serghei Rahmaninov, în interpretarea pianistei Andra Demidov şi Simfonia a V-a în mi minor de Piotr Ilici Ceaikovski, asumată dirijoral de Petronius Negrescu.

Concertul simfonic al serii de 4 Mai, de la ora 19.00 oferă astfel o nouă perspectivă asupra celebrului do minor al lui Rahmaninov, una dintre cele mai cele mai dificile pietre de încercare pentru pianiştii generaţiilor secolului XX şi ale aceluia de după, dar şi asupra opulenţei orchestrale din cea de a doua dintre simfoniile mature ale lui Ceaikovski. Forţa acestei senzaţionale construcţii muzical-filosofice este detectabilă pe tot parcursul ei, considerabile fiind metamorfozările în planul substanţei muzicale, al culorilor şi luminozităţii şi nu în ultimul rând, al paletei emoţionale.

 

Absolvent al clasei de Regie de Teatru Muzical al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, promoţia 1995, licenţiat în muzică în 1996, Petronius Negrescu a absolvit în cadrul aceleiaşi universităţi secţiile de Pedagogie Muzicală şi Jazz. Studiile de masterat, doctoratul şi specializarea în dirijat orchestră le-a realizat deopotrivă sub egida Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

Petronius Negrescu a “debutat dirijoral”, ca o predestinare, de la cea mai fragedă vârstă, la clasa ilustrului profesor Valentin Gabrielescu, unde făcând parte din grupa specială de auz absolut, a câştigat cu consecvenţă concursul de solfegiu – dictat, ca premiu revenindu-i de fiecare dată bagheta şi dreptul de a dirija orchestra.

A început studiile de orchestră încă din gimnaziu, ca violoncelist la Liceul de artă “George Enescu” din Bucureşti, unde manifestând o adevărată pasiune pentru instrument, a susţinut concerte ca şef de partidă al ansamblului orchestral.

A urmat cursuri de orchestră la Händel Akademie – Karlsruhe (Germania) în 2000, 2001 şi 2003, atât la secţiunea instrumentală cât şi la cea de operă.

În anul 2008 a beneficiat de o bursă post – universitară în SUA, unde a fost asistent dirijor al Maestrului Larry Livingston şi a participat ca instrumentist, în Idellwild Festival Orchestra, alături de care a concertat în celebra Disney Hall.

A asistat de asemenea la repetiţiile orchestrelor Los Angeles Philharmonic, Pacific Symphony, Los Angeles Opera, U.S.C. Thornton Orchestra, iar la sfârşitul acestui stagiu i-a fost acordat un binemeritat Certificate of Highest Distinction.

Ca dirijor, Petronius Negrescu a susţinut concerte cu orchestrele Filarmonicilor din Iaşi, Cluj, Timişoara, Arad, Oradea, Bacău, Botoşani şi Ploieşti, cu orchestra Teatrului Muzical “Nicolae Leonard” din Galaţi, aceea a Teatrului de Operetă din Kiev şi Orchestra Naţională de Cameră a Moldovei – Chişinău.

Din anul 2000 se dedică în întregime artei dirijorale, parcurgând etape de studiu în particular, de masterat şi doctorat, avându-i ca profesori pe Petru Andriesei, Cristian Brâncuşi, Dumitru Goia. A studiat totodatăcu maeştrii Petru Oschanitzky, Sabin Păutza, Valentin Doni, Ilarion Ionescu Galaţi şi Larry Livingston.

Ca muzician de jazz a susţinut numeroase concerte şi a realizat înregistrări de radio şi televiziune. Este autorul unor albume, printre care unul integral solo, iar altele ca autor de muzică de teatru şi film.

După o îndelungată carieră didactică, în prezent este profesor al Universităţii de arte din Târgu Mureş, unde predă arta interpretării în teatrul liric, ansamblu coral şi dirijat.

Pe scena de concert i-a avut ca parteneri solişti pe Florin Croitoru, Gabriel Croitoru, Florin Ionescu Galaţi, Daniel Podlovschi, Anton Diaconu, Adam la Motte, Ion Bogdan Ştefănescu, Dorel Baicu, Alexandru Moroşanu, Filip Papa, Aron Petrus Boloni, Thomas Pandolfi, Horia Mihail, Daniel Goiţi etc.

  Percheziții la Daimler și Volkswagen

 

 

Născută în Bucureşti, Andra Demidov a absolvit liceul de muzică George Enescu din Bucureşti la clasa de pian a prof. Gabriela Stepan şi Elena Toncu. A continuat studiile de licenţă şi cursurile de masterat la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, specializarea pian, la clasa prof. univ. dr. Vlad Dimulescu.

În 2014 a obţinut titlul de doctor în muzică – teză elaborată sub îndrumarea prof. univ. dr. Şerban Dimitrie Soreanu. Între 2011-2015 a colaborat cu Departamentul de Canto şi Artele Spectacolului Muzical din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, în calitate de pianist acompaniator. În prezent este colaborator pe poziţie de asistent universitar în cadrul Departamentului de dirijat şi instrumente complementare al UNMB.

În 2010 a obţinut o bursă în cadrul academiei de vară – The International Holland Music Session – unde a studiat cu prof.univ. Mikhail Voskressenski – Conservatorul din Moscova.

În 2013 a participat la Programul Intensiv Erasmus ”LiedForum” 2013, organizat de Universität der Künste Berlin şi desfăşurat la Vilnius – Lituania, ca reprezentantă a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, într-o serie de concerte şi cursuri de măiestrie.

A participat la cursuri de măiestrie susţinute de renumiţi profesori precum: Shoshana Rudiakov, Jan Cap, Justus Franz, Gabriel Amiraş, Gregorz Kurzinski, Georgy Petrov, Kevin Kenner, Ronan O hora, Ellen Corver, Caterina Vivarelli, Josu de Solaun. În postura de pianist acompaniator a participat la cursurile de vară de la Horezu 2016 – canto şi la cursurile de măiestrie pentru dirijat orchestră – Braşov, 2015 – 2016.

Dintre premiile la competiţii naţionale şi internaţionale, amintim:

1999 – Premiul II – Concursul Internaţional Carl Czerny – Piatra Neamţ;

1999 – Premiul II – Olimpiada Naţională de Muzică – Constanţa;

2000 – Premiul I – Olimpiada Naţională de Muzică – Bucureşti;

2003 – Premiul I – Concursul Internaţional « Mozart » – Târgovişte;

2004 – Premiul I – Concursul Internaţional Orpheus – Tg.Jiu;

2004 – Premiul II – Olimpiada Naţională de Muzică – Tg.Mureş;

2009 – Premiul II – Concursul Internaţional Pro Piano – Bucureşti;

2010 – Premiul I – Concursul Victor Giuleanu – Bucureşti;

2011 – Premiul – Bursa YAMAHA – Bucureşti;

2015 – Premiul I – Concursul muzicii maghiare – Bucureşti;

2015 – Premiul Suzana Szörenyi duo cameral – Concursul Ionel Perlea Slobozia;

2016 – Premiul II – Concursul internaţional Suzana Szörenyi duo cameral – Bucureşti;

2016 – Premiul I – Concursul internaţional Pro Piano – Bucureşti;

2016 – finalist – Concursul internaţional Carl Filtsch – Sibiu.

A susţinut numeroase recitaluri de pian solo şi de muzică de cameră în ţară: Ateneul Român; Muzeul George Enescu Bucureşti; Piaţa Festivalului George Enescu; în cadrul Festivalului Chei al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti; Studioul Mihail Jora – Societatea Română de Radiodifuziune; Castel Peleş – Sinaia, Institutul Cultural Maghiar – Bucureşti, Palatul Şuţu – Bucureşti, Muzeul B.P.Haşdeu – Câmpina, Casa Memoriala George Enescu Sinaia, Teatrul Act – Bucureşti, precum şi în străinătate: Germania, Austria, Franţa, Lituania, Olanda. Ca solistă, a concertat în cadrul UNMB, la Ateneul Român şi alături de diverse orchestre simfonice din ţară. Repertoriul său pianistic cuprinde o largă paletă stilistică, pornind de la Bach până la muzica modernă şi contemporană.

Pianista a publicat în 2016 volumul Robert Schumann şi Johannes Brahms – Analize în genurile pentru pian solo la Editura Muzicală – Bucureşti

Categorie: arad
Tags: dirijor, muzica, rusa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici