La sediul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, a fost marcată Ziua Internaţională a Francofoniei.
La întâlnire au participat, Cyrille Fierobe, director al Institutului Francez din Timişoara, Florin Didilescu, preşedinte al asociaţiei AMIFRAN şi Gheorghe Seculici, preşedinte al CCIA Arad alături de reprezentanţi ai mediului academic şi ai societăţii civile, cu preocupări în sfera francofoniei. Programul a inclus şi un recital de poezie franceză susţinut de doi membri ai trupei de teatru licean francofon Amifran.
Directorul Institutului Francez din Timişoara a subliniat faptul că, una din priorităţile Institutului este sprijinirea proiectului Timişoara Capitală Culturală Europeană şi că parteneriatul cu Aradul reprezintă un atu în această competiţie.
În cadrul discuţiilor, Florin Didilescu, un susţinător al francofoniei, a apreciat activitatea pe care CCIA Arad o acordă promovării valorilor francofone şi a amintit că „anul acesta se sărbătoresc 25 de ediţii ale Festivalului Internaţional de Teatru Tânăr AMIFRAN”. Festivalul va avea loc în perioada 21-27 octombrie, la TeatruluiClasic „Ioan Slavici“ Arad.
„Ne alăturăm eforturilor Institutului Francez din Timişoara şi Asociaţiei AMIFRAN, de promovare cultural şi dezvoltare economic în spaţiul francofon arădean şi urmărim, de asemenea, consolidarea valorilor francofone înregiunea noastră. Încurajez tinerii să utilizeze limba franceză, ca important mijloc de dialog intercultural şi de facilitarea accesului pe piaţa muncii”, a declarat preşedintele CCIA Arad, Gheorghe Seculici.