Candidatul independent, Sebastian Bulumac, a înaintat Biroului Electoral Municipal o sesizare cu privire la ştampila de vot.
Redăm mai jos conţinutul acesteia:
S E S I Z A R E
În fapt: Mai mulți votanți mi-au sesizat faptul că aplicând ștampila în dreptul poziției 9 (pagina 3 ), poziție pe care o dețin pe buletinul de vot, tușul imprimat străpunge hârtia și se imprimă de asemenea pe cealaltă față, pe pagina 2, poziția 4, în patrulaterul candidatului PMP, dl. Caba Samuel-Adrian-Iosif. Acest fapt poate duce la vicierea rezultatelor votului, în situația (destul de probabilă) în care biroul electoral al secției de votare numără acest vot în favoarea d-lui Caba Samuel, acesta fiind plasat pe o pagină anterioară celei pe care sunt eu situat, iar cele două patrulatere se suprapun.
Prin urmare vă solicit să informați toți președinții secților de votare cu privire la acest aspect și să solicitați acordarea unei atenții sporite la numărarea buletinelor de vot care au aplicată ștampila aparent pe pagina 2.
În drept: Îmi întemeiez întâmpinarea pe prevederile art. 27 lit.g) și art. 31 lit.c), d), e)”.