Poliția franceză a organizat marți o percheziție la sediul din Paris al grupului american Google în cadrul unei anchete de fraudă fiscală, a declarat o sursă din poliție pentru AFP.
O sursă din apropierea acestui dosar a declarat în luna februarie că Fiscul francez vrea să recupereze impozite restante de 1,6 miliarde de euro de la gigantul american, o sumă care nu a fost confirmată încă în mod oficial de Ministerul francez de Finanțe, scrie Agerpres.
Google și alte mari companii multinaționale americane precum Amazon sau Facebook sunt acuzate în mod frecvente că evită plata impozitelor, atât în SUA cât și în Europa, prin instalarea în țări unde regimul fiscal este mai favorabil.
În replică, companiile susțin că este vorba de tehnici de “optimizare fiscală”. Sediul european al Google este în Irlanda, o țară unde impozitele pe companii (12,5%) sunt unele din cele mai reduse din Uniunea Europeană.
În luna ianuarie a acestui an, Google a acceptat să plătească Guvernului britanic suma de 130 de milioane de lire sterline reprezentând arierate fiscale pentru perioada cuprinsă între luna ianuarie 2005 și luna iunie 2015, însă suma a fost amplu criticată ca fiind una derizorie.
În schimb, ministrul francez de Finanțe, Michel Sapin, a exclus posibilitatea ca Franța să ajungă la un acord cu Google cu privire la valoarea arieratelor fiscale, așa cum a făcut Guvernul britanic, precizând că în cazul Franței sumele sunt “mult superioare” sumei de 172 milioane de euro prevăzute în acordul convenit de autoritățile britanice.
Sursa:dcnews