Plenul Senatului a adoptat marţi, cu unanimitate de voturi, iniţiativa legislativă privind combaterea ambroziei. Actul normativ prevede amenzi cuprinse între 750 de lei şi 5.000 de lei pentru proprietarii de terenuri persoane fizice şi între 5.000 de lei şi 20.000 de lei pentru proprietarii persoane juridice, dacă aceştia nu combat şi nu distrug respectiva buruiană.
Iniţiativa legislativă de combatere a ambroziei a fost înregistrată la Senat în luna aprilie şi a fost semnată de mai mulţi parlamentari de la PNL, PMP şi UDMR.
Potrivit proiectului, ”proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, ai căilor ferate, ai cursurilor de apă, ai lacurilor, ai sistemelor de irigaţii, ai bazinelor piscicole, au obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia pentru evitarea instalării şi răspândirii vegetaţiei adventive invazive şi eliminarea ei în cazul prezenţei pe terenurile intravilane sau extravilane”.
Legea prevede că proprietarii sau deţinătorii de terenuri vor fi obligaţi să execute periodic lucrări de întreţinere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare şi alte lucrări specifice, astfel încât să împiedice creşterea, înflorirea şi răspândirea plantei.
Dacă proprietarii de terenuri nu respectă prevederile legale de combatere a ambroziei, vor fi sancţionaţi cu avertisment, iar dacă nu se conformează prevederilor din avertisment, vor primi o amendă contravenţională cuprinsă între 750 de lei şi 5.000 de lei – persoanele fizice – şi între 5.000 de lei şi 20.000 de lei persoanele juridice.
Senatul este primă cameră sesizată în acest caz, urmând ca forul decizional să fie Cameră Deputaţilor scrie news.ro