Și ce-i iese Europei de aici? Lecția de pragmatism pe care Timișoara a prins-o, iar Iașiul a vrut s-o fenteze

banner Timisoara candideaza pentru titlul de Capitala Europeana a Culturii in 2021

Baia-Mare are mega scandalul cu primarul. Clujul e cu mega-concertele lui și are deja un titlu de capitală europeană a tineretului. Bucureștiul oricum nu avea ce să mai caute în competiție, că e mega-oraș cu mega oportunități comparativ cu restul. Și așa am ajuns la știrea zilei că Timișoara a fost desemnat de către un juriu de experți de la Bruxelles să fie Capitală Europeană a Culturii în 2021 – CeaC (titlu pe care îl va împărți cu un oraș grecesc și unul dintr-o țară candidată la UE – din Muntenegru sau Serbia).

Totuși, Timișoara nu a câștigat pentru că au pierdut ceilalți, ci pentru că a știut să speculeze cel mai bine contextul politic actual și care, în mod evident, va rămâne actual și peste 4 ani scrie republica.ro.

„Pe o rază de 300 km în jurul Timișoarei sunt cuprinse șase țări aflate pe ruta imigranților care vin spre Europa. Aflată doar la o oră de mers cu mașina de Timișoara, Ungaria își asumă identitatea de copil problemă al Europei, construind ziduri pentru a opri fluxul de refugiați. Serbia, o altă țară vecină, se străduiește să acceadă la UE, fiind în același timp a treia țară din lume ca număr de arme deținute de civili. Timișoara poate deveni un centru de schimb cultural și stabilitate în regiune” – se spune în dosarul de candidatură al orașului. ( ușor inamical apropoul timișorenilor la vecini; va fi interesant de văzut cum se corelează acum alegerea Timișoarei cu șansa Serbiei de a avea, prin Novi Sad, titlul de capitală culturală. Dacă vor fi aleși și sârbii, e de așteptat că Timișoara are rolul de frunce).

În raportul de evaluare preliminară a candidaturilor, prezentat de juriu la începutul anului, se amintea că „Timișoara și-a prezentat candidatura sub titlul Strălucește; luminează orașul prin tine!. Obiectivul principal este acela de a aborda mai multe probleme urgente pentru oraș: lipsa energiei civice, creșterea intoleranței, lipsa de încredere în proprietatea spațiilor publice, lipsa unui profil internațional vizibil și lipsa unei viziuni comune pentru viitorul oraș”.

  Cântăreţul creştin Adi Hentea a fost operat. Începe să vadă lmina!

Legat de intoleranță, un subiect european mai sensibil ca oricând, juriul aprecia atunci, spre exemplu, „sinceritatea afirmației când apar romii, oamenii stau deoparte și faptul că scopul clar al programului CEaC e de a aborda această atitudine rasistă a majorității.

Un program cu atât mai apreciat cu cât s-au arătat și banii – bugetul operațional al proiectului este de 48,5 de milioane de euro, din care 33,950 de milioane de euro vor fi alocate pentru cheltuielile de program.

E clar că premiul Capitală Culturală aduce și investiții de la bugetul central: spre exemplu, pentru Sibiu 2007, bugetul total cheltuit pe infrastructură a ajuns la 137,4 milioane euro (sursa aici).

Tot după exemplul Sibiului, titlul va da și un nou impuls politic Timișoarei, pe care impetuosul primar Robu va ști să-l speculeze, asumându-și meritul formării echipei care a dat cel mai eficient dosar de candidatură. Un test pentru administrație se va dovedi implementarea dosarului. În funcție de rezultatul monitorizării pe perioada următorilor patru ani până la CEaC, Comisia Europeană va dispune dacă orașul va primi și premiul Melina Mercouri (după numele fondatorului competiției), în valoare de 1,5 mlioane de euro.

Până atunci însă, cred că trebuie punctat momentul – Timișoara a înțeles noua poveste a pragmatismului european. Care este avantajul UE de aici – este noul cuvânt de ordine la Bruxelles, mai ales în lumea post-Brexit.

sursa

Categorie: mandri.ro
Tags: baia mare, capitala culturala, cluj, iasi, importante, timisoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici