Riscul de producere a avalanșelor a crescut în ultimele 24 de ore, de la gradul unu la gradul doi, în Munții Făgăraș (versantul nordic) și Munții Bucegi, la peste 1.800 de metri altitudine, potrivit buletinului nivometeorologic al Serviciului Regional de Prognoză a Vremii Sibiu, remis marți, AGERPRES.
La peste 1.800 de metri, în masivele Bucegi și Făgăraș este prognozat pentru marți și miercuri un risc de gradul doi de producere de avalanșe, ceea ce înseamnă moderat.
“Zăpada nou depusă este ușoară, de tip pulver, fără aderență cu stratul mai vechi stabilizat și înghețat în partea superioară, peste care poate aluneca cu cu ușurință. În zonele unde s-au format depozite însemnate, există riscul declanșării avalanșelor de zăpadă proaspătă, atât spontan, cât și la suprasarcini”, se arată în buletinul nivometeorologic emis marți.
La altitudine de sub 1.800 de metri, în masivele Bucegi și Făgăraș riscul de producere de avalanșe este de gradul unu, ceea ce înseamnă redus.
Stratul de zăpadă măsoară marți dimineața 1,02 metri la Vârful Omu, 74 de centimetri la Bâlea Lac, 35 de centimetri la Sinaia, 12 centimetri la Fundata și 9 centimetri la Predeal.
Sursa: www.agerpres.ro