Simona Halep nu a avut nicio şansă în faţa Serenei

Galeria românească şi-a făcut datoria. În tribune s-a aflat şi noul iubit al Simonei. Se menţine „tradiţia” ultimilor 25 de ani. Rocade în top 10.

Serena Williams a câştigat fără să forţeze

Simona Halep nu a avut nicio şansă în faţa Serenei Williams în sferturile de la Indian Wells. A pierdut cu 4-6, 3-6 după o oră şi 10 minute de joc. Înfrângerea în sine nu este un capăt de ţară. La ora actuală este încă foarte greu să o baţi pe Serena. Ceea ce nu ne-a plăcut a fost faptul că numărul 1 mondial câştigat un meci fără să forţeze deloc, fără să transpire măcar. S-a menajat pur şi simplu pentru semifinala, de fapt adevărata finală cu Agnieszka Radwańska. Simona Halep nu a jucat nici bine, nici rău. Este greu de judecat evoluţia ei într-un meci cu Serena. Există totuşi unele probleme. Nu ai nici 0,1% şanse contra Serenei dacă intri în jocul ei de contre puternice. Da, ştim, se pare că antrenorul ei – de fapt a şi declarat acest lucru – vrea să o facă pe Simona „tăietoare de lemne”. La fizicul ei, un astfel de joc nu se potriveşte. S-a văzut şi în meciul cu Serena. Simona a încercat să „taie lemne”, şi a făcut puncte când …a vrut Serena. De altfel, din cele 47 de puncte câştigate de româncă, 24 au reprezentat erori neforţate ale americancei. Culmea, într-un meci câştigat în două seturi, învingătoarea face mai multe greşeli neforţate decât învinsa (Halep a avut 13 greşeli neforţate). Din păcate armele forte până nu de mult ale Simonei, rever devastator în lung de linie şi „plimbarea” adversarei dintr-un colţ într-altul al terenului, sunt mai nou inexistente. Simona a încercat vreo 5 sau 6 rever-uri în linie, toate au mers însă în out. De veniri le fileu, nici vorbă, iar în acest meci s-a văzut ce înseamnă serviciu adevărat şi ce înseamnă …punerea în joc a mingii. De mingi tăiate, la fel, nici vorbă. Nu ştim ce ştie acest Darren Cahill, dar toată lumea ştie că Serenei nu-i plac deloc mingile tăiate. Evident, nu ne referim la ce joacă Monica Niculescu – o ciudăţenie a tenisului – dar vizionarea casetei meciului Roberta Vinci – Serena Williams de la US Open din 2015, poate ar fi fost utilă. Un joc în care să alterneze mingile tăiate cu cele liftate, direcţionate spre ambele extremităţi ale terenului, i-ar fi pus Serenei un milion de probleme. Dar asta ştie să facă Radwańska, şi doar în zi de graţie, Serena va putea trece de ea. Legat de acest meci trebuie spus că în tribune au fost numeroşi români – echipaţi în tricouri ale naţionalei de fotbal şi dotaţi cu multe drapele – care i-au făcut galerie Simonei până la ultima minge. În loja staff-ului Simonei s-a aflat şi noul ei iubit, cântăreţul Smiley, care însă a dat dovadă de prost gust, purtând în cap o pălărie „gitan”, ceea ce de la distanţă nu îl deosebeşte de un minoritar rom.

  VIDEO Arad 18/19 aprilie 2020, noaptea de înviere. Hristos a Înviat !

În ceea celălalt sfert de pe partea superioară a tabloului, poloneza Agnieszka Radwańska a trecut de Petra Kvitova cu 6-2, 7-6, reuşind în setul secund să întoarcă scorul de la 1-3 şi 3-5 şi să îşi adjudece lejer tie-break-ul.

„Tradiţia” ultimelor 25 de ediţii s-a …respectat

Eliminarea Simonei Halep confirmă o aşa-zisă tradiţie a turneului de la Indian Wells. Din 1992, nicio câştigătoare a turneului nu a reuşit, în ediţia imediat următoare să îşi apere trofeul câştigat. S-a întâmplat o singură dată, în 1991, la a treia ediţie a turneului, atunci, Martina Navratilova a reuşit să repete victoria din 1990. Din 1992 însă, nu a mai existat o „dublă” consecutivă, chiar dacă au fost jucătoare care au triumfat de câte două ori: Mary Joe Fernandez (SUA) – 1993 şi 1995, Steffi Graf (Ger) – 1994 şi 1996, Lindsay Davenport (SUA) – 1997 şi 2000, Serena Williams (SUA) – 1999 şi 2001, Kim Klijsters (Bel) – 2003 şi 2005, Daniela Hantuchova (Svk) – 2002 şi 2007 şi Maria Sharapova (Rus) – 2006 şi 2013. Rusoaica Maria Sharapova deţine însă şi un record negativ: a fost câştigătoarea care a fost eliminată cel mai rapid în anul următor. S-a întâmplat în 2014, Sharapova fiind eliminată în turul III, deci după numai două meciuri jucate.

Sferturile au schimbat podiumul

În urma calificării în semifinale, Agnieszka Radwańska a urcat de pe locul 3 pe locul 2 în clasamentul general al WTA. Ea are în acest moment 5.775 puncte, cu 75 mai multe decât Angelique Kerber, care a coborât de pe 2 pe 3. Chiar dacă va pierde în semifinale, jucătoarea poloneză îşi va păstra locul 2 în momentul începerii turneului de la Miami, pentru că ea are 120 de puncte care i se scad (cele obţinute în 2015), în timp ce Kerber pierde 65 de puncte, deci Radwańska va rămâne cu 20 de puncte în faţa nemţoaicei. Din păcate, Simona Halep, va pierde când începe turneul de la Miami 390 de puncte şi va fi întrecută de Petra Kvitova, care anul trecut nu a jucat la Miami, fiind accidentată. Kvitova va avea 3.708 puncte, iar Halep, 3.570 puncte. Teoretic, între locurile 5 şi 6 nu este nicio diferenţă atunci când se trag capii de serie. De fapt, nu este nicio diferenţă între ocupantele locurilor 5 – 8, pentru că pe tabloul principal, oricare dintre jucătoarele clasate pe acest interval, joacă (teoretic) în sferturi contra una dintre jucătoarele clasate pe locurile 1 – 4.

Sursa: www.cotidianul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici