Marele clasic al literaturii române Ioan Slavici s-a născut în 18 ianuarie 1848, la Șiria, comitatul Arad.
Ioan Slavici este, alături de Mihai Eminescu , Ion Creangă și I.L.Caragiale, unul dintre marii clasici ai literaturii române. Este un prozator de formulă realistă tradițională, realismul viziunii fiind dublat de o viziune clasică asupra literaturii. Opera lui Ioan Slavici reprezintă un semn de maturizare a prozei ardelene după lungi și anevoioase dibuiri. Slavici este cel dintâi nuvelist român care știe să surprindă lumea satului din interior, deschizând o perspectivă nouă, de profunzime, în cercetarea conștiințelor și psihologiilor umane contemporane, care era în vogă în Europa, însă neutilizată de iluștrii săi predecesori. Contribuția sa la dezvoltarea prozei românești este de prim rang, lui Slavici recunoscându-i-se meritul de a fi întemeietor de școală, calitate recunoscută la acea vreme de Titu Maiorescu, care îl considera pe Slavici prozatorul exemplar al „Convorbirilor literare”: „Să nu uităm că Slavici este prozatorul cel mai capabil al întregii Junimi!”. Dintre marii prozatori români, Slavici este primul care provine din mediul țărănesc, acest lucru având urmări asupra operei sale, atât în privința tematicii scrierilor cât și în expresia artistică.
Apariția , în 1881, a volumului „Novele din popor”, este considerată un remarcabil eveniment literar. Volumul, dedicat lui Titu Maiorescu, include cele mai semnificative nuvele ale autorului („Popa Tanda”, „Gura satului”, „O viață pierdută”, „La crucea din sat”,„ Budulea Taichii”, „Scormon”, „Moara cu noroc”) și l-a impus imediat pe scriitor, prin noutatea viziunii și a lumii pe care o reprezintă, atenției publice. Aceste nuvele au marcat în mod esențial traiectoria prozei românești, noutatea cea mare a acestor nuvele constând în conținut, în fenomenele de viață pe care le explorează și rigoarea cu care le expune.
Realismul acestor nuvele crește din tablouri și scene de viață rurală, dar e susținut de interesul autorului pentru sufletul țărănesc, a cărui analiză Ioan Slavici o produce printre primii la noi. Unitatea de bază a vieții satului o constituie familia, relațiile între părinți și copii ocupând un loc privilegiat în atenția prozatorului. Foarte importantă, pentru indivizii ce-l compun, este opinia grupului, gura satului, o instanță care păzește norma morală după care sunt judecați oamenii și faptele lor. Principalele virtuți cultivate în casa țăranului, și apreciate în sat, sunt cinstea și hărnicia. Modelul propus de nuvelele lui Slavici este cel al țăranului înstărit (Mihu din „Gura satului”, Busuioc din „Pădureanca”, etc).
Unele dintre nuvelele sale, „Moara cu noroc” sau „Pădureanca”, prin consistența subiectului, prin capacitatea de a manevra planuri paralele în desfășurarea acțiunii, prin puterea de observare lucidă a faptelor și prin motivația psihologică a conflictelor par romane.
Opera lui Ioan Slavici, de la nuvelă la roman și memorialistică, se constituie ca o monografie a satului transilvănean pe care îl scrutează cu ochiul scriitorului dar și al etnografului, prezentând oameni și locuri, obiceiuri și tradiții. Lumea țărănească din care sunt desprinși oamenii din opera slaviciană este stăpânită de tradiții și obiceiuri puternice, dar scriitorul, cu toate că ține și el mult la ele, nu le prezintă numai pentru pitorescul lor, ci pentru ca de pe fundalul lor să se desprindă mai bine, fie caracterele, fie o întreagă colectivitate umană. Slavici descrie în operele sale lumea satului transilvănean surprins în clipele rituale, la logodnă, la praznic, la horă, la clacă, pețitul , obiceiurile de Paști. Bâlciul de toamnă din finalul nuvelei „Gura satului” prilejuiește întâlnirea dintre Miron și Marta, târgul de toamnă de la Arad , descris în romanul „Mara”, are dimensiunea și fastul unei adevărate sărbători și e un remarcabil prilej de deschidere a acțiunii, a vieții eroilor, spre o frescă social economică surprinzător de amplă. Dar târgul le oferă calfelor prilejul de a-și arăta destoinicia. Scena pețitului din „Gura satului”, descrierea secerișului din „Pădureanca” , obiceiurile și tradițiile meseriașilor organizați în bresle , culesul viilor în podgorie sunt pagini antologice.
Ioan Slavici este unul dintre numele cu rezonanță ale literaturii române clasice. „Prin ascuțitul simț al realității, Ioan Slavici a inaugurat în literatura română o puternică direcție, care, atât prin el, cât și prin continuatorii imediați ( Liviu Rebreanu, Ion Agârbiceanu) și prin o seamă de nuveliști și romancieri din generațiile următoare – de la Pavel Dan la Ion Brad, Titus Popovici și Ion Lăncrănjan – brăzdează adânc epica, până în zilele noastre.” (Dumitru Micu)
Dacă sub raport stilistic opera lui Slavici e susceptibilă la finisări, nimeni nu poate contesta contibuția adusă de autorul Marei la la adâncirea analizei psihologice a personajelor, prin aceasta posteritatea scrisului său este extrem de bogată și până astăzi. Slavici rămâne un maestru al analizei psihologice în literatura română.
„Ardealul a adus, cu prisosință, ofrandă literelor românești: Slavici, Coșbuc, Goga, Șt.O.Iosif, mai înainte ; recent, Liviu Rebreanu, și Lucian Blaga însumează o contribuție capitală la zestrea noastră estetică.(…) Începând cu bătrânul Slavici, povestitor domol, de sevă populară, bun cunoscător al veții țărănești și al târgoveților ardeleni, ne fixăm dintr-o dată în cadrele energetismului spiritual transilvănean. Slavici era, în felul lui, un realist, observa viața așa cum este și o traducea artistic în proză.“ (Pompiliu Constantinescu).
Sursa: www.aradon.ro